Home » D:News » Moştenirea rămasă de la Michael Jackson a generat în 10 ani o sumă uriaşă

Moştenirea rămasă de la Michael Jackson a generat în 10 ani o sumă uriaşă

Moştenirea rămasă de la Michael Jackson a generat în 10 ani o sumă uriaşă
Publicat: 25.09.2019
Proprietăţile lui Michael Jackson au adus venituri de peste 1.7 miliarde de dolari, pe parcursul a aproximativ zece ani, de la moartea artistului, când ”imperiul” său era marcat de datorii de peste 500 de milioane de dolari, potrivit nme.com, citat de agenţia de presă Mediafax.

După zece ani de la decesul lui Michael Jackson, afacerile acestuia au depăşit cifra de 1.7 miliarde de dolari.

Informaţia surprinzătoare a apărut într-un document depus la Tribunalul din Los Angeles.

Potrivit documentelor legale, executorul şi avocaţii proprietăţii Jackson au lucrat constant pentru a reconstrui şi contabiliza finanţele.

„Cu ajutorul consilierului lor, executorii au reconstruit şi îmbunătăţit cu succes imaginea lui Michael Jackson, au solidificat afacerea ca o entitate semnificativă în industria divertismentului, au încheiat şi vor continua să încheie tranzacţii de afaceri fără precedent, care au produs venituri semnificative pentru moştenire „, a scris echipa sa în dosar.

Echipa lui Michael Jackson a adăugat: „Până pe data de 31 decembrie 2018, proprietăţile au generat venituri care depăşesc 1.7 miliarde de dolari”.

„Printre alte probleme, în perioada în care Michael Jackson a murit, cele mai importante active ale lui înregistrau datorii mai mari de 500 de milioane de dolari, unele, precum ipoteca şi utilităţile de la Hayvenhurst, fiind neplătite de câteva luni”, au amintit aceştia.

Michael Jackson le-a lăsat averea celor trei copii ai lui, Prince, Paris şi Blanket. Totodată, mama artistului, Katherine, a fost o beneficiară a moştenirii.

La sfârşitul anului 2018, Michael a fost declarat artistul cel mai bine plătit după moarte din ultimii 60 de ani.

Lui Michael Jackson i-au fost aduse, de-a lungul timpului, numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că a abuzat sexual un băiat în vârstă de 13 ani, Jordan Chandler. Artistul a negat acuzaţiile şi totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari. În 2005, un juriu a stabilit că Jackson nu se face vinovat de molestarea sexuală a lui Gavin Arvizo, care, la momentul presupuselor fapte, avea tot 13 ani. În 2013 şi 2014, după decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990, pe când erau copii. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă pentru că faptele au fost prescrise. Robson şi Safechuck sunt protagoniştii documentarului lui Dan Reed, ”Leaving Neverland”. Filmul, lansat în 2019, a provocat interzicerea pieselor lui Michael Jackson la mai multe posturi de radio din lume.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray. Decesul a survenit în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour”, care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase