Home » D:News » Monument în Munţii Făgăraş, în memoria alpinistului Török Zsolt

Monument în Munţii Făgăraş, în memoria alpinistului Török Zsolt

Monument în Munţii Făgăraş, în memoria alpinistului Török Zsolt
Publicat: 27.09.2019
Un monument care reprezintă o pereche de pioleţi în formă de inimă va fi ridicat în Munţii Făgăraş, chiar în locul unde a căzut alpinistul Török Zsolt. Până când vremea va permite amplasarea monumentul, în 29 septembrie, va fi amplasată o placă pe care scrie „part of us”, transmite agenţia de presă Mediafax.

Fosta soţie a alpinistului, Minerva Vincze, a declarat că în 29 septembrie, chiar în ziua când Zsolt ar fi împlinit 46 de ani, 20-30 de persoane vor urca în Munţii Făgăraş în locul unde Török Zsolt a murit. Acolo va fi amplasată o placă în memoria alpinistului cu mesajul „part of us”.

„Este o placă în memoria sa. Din cauza vremii, e rece afară, nu reuşim să amplasăm şi monumentul. Îl punem când vremea va permite. Monumentul este o pereche de pioleţi în formă de inimă. El trimitea aşa poză băieţelului lui. Este simbolistică. Aşa am simţit. Placa are un mesaj simplu: . Parte din noi. Acesta este şi mesajul pe care l-am primit de la multă lume după plecarea lui”, a declarat Minerva Vincze.

Aceasta a mai adăugat Refugiul Călţun „este locul pe care Zsolt îl considera acasă. De aici pleca întotdeauna pe trasee. De acolo a plecat şi ultima dată”.

Alpinistul Zsolt Török a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu la mijlocul lunii august. Dispariţia lui a fost anunţată de soţia lui, după ce acesta plecase de câteva zile singur pe munte, într-o zonă fără semnal, iar un grup de alpinişti i-ar fi găsit sâmbătă lucrurile într-un refugiu de pe munte. Corpul alpinistului a fost coborât de salvamontişti pe jos de pe munte.

Torok Zsolt a fost unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti din România. În 2016, el a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensniuni i-a fost alături Vlad Căpuşan.

Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinşti români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase