Home » D:News » Capitala Thailandei ar putea fi mutată

Capitala Thailandei ar putea fi mutată

Capitala Thailandei ar putea fi mutată
Publicat: 06.10.2019
Prim-ministrul thailandez, Prayut Chan-o-cha, a declarat, recent, că Thailanda ar putea fi următorul stat din regiune care îşi va muta reşedinţa capitalei, din cauza congestionării actualului oraş, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de agenţia de presă Mediafax.

Thailanda ar putea fi cel de-al treilea stat din regiunea sud-estică a Asiei care ia în considerare mutarea capitalei din actualul oraş, Bangkok, într-unul din apropierea acestuia, din cauza supraaglomerării urbane, conform declaraţiilor premierului thailandez în exerciţiu, Prayut Chan-o-cha, din cadrul unei conferinţe din 18 septembrie.

Inspirat de iniţiativele similare ale Myanmarului şi ale Indoneziei, prim-ministrul thailandez ia în calcul măsura relocării capitalei de stat, din actualul oraş Bangkok, către un altul din vecinătate, ca urmare a supraaglomerării, poluării, nivelurilor ridicale ale mării şi ale congestionării traficului urban.

Pentru realizarea acestui demers, liderul thailandez ia în considerare două criterii principale: „Primul este să găsim un oraş care nu este nici prea deparate, nici prea scump să ne mutăm”, şi cel de-al doilea este „să eliberăm Bangkokul, pentru a reduce aglomeraţia”. În cadrul aceluiaşi comunicat, Prayut Chan-o-cha, a sugerat că deşi este necesară o serie de cercetări serioase asupra unui astfel de demers, realizarea acestuia ar putea fi „posibilă” pe perioada mandatului său.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase