Home » D:News » Paladiul, metalul rar care şi-a dublat valoarea în numai un an de zile

Paladiul, metalul rar care şi-a dublat valoarea în numai un an de zile

Paladiul, metalul rar care şi-a dublat valoarea în numai un an de zile
Publicat: 05.10.2019
Oferta scăzută şi cererea din ce în ce mai mare de paladiu au ridicat preţurile metalului la peste 1.700 de dolari pe uncie în această săptămână, iar analiştii preconizează că preţurile vor urca până la 2.000 de dolari în următoarele 12 luni, transmite Reuters, citat de agenţia de presă Mediafax.

Folosit în eşapamentele vehiculelor pentru a reduce emisiile dăunătoare, paladiul şi-a dublat valoarea în raport cu nivelul scăzut din august anul trecut, întrucât noile reglementări pentru protecţia mediului obligă producătorii de automobile să cumpere mai mult.

Deficitul de paladiu s-a aplanat în această vară, ceea ce a determinat scăderea preţurilor, însă producătorii de automobile, care reprezintă 80% din cumparatorii de paladiu, au întreprins achiziţii în ultimele săptămâni, a spus analistul Mitsubishi, Jonathan Butler.

„În următoarele 12-18 luni, probabil că vom vedea o valoare de 2.000 de dolari uncia”, a adăugat acesta.

Însăsprirea reglementărilor înseamnă că cererea se extinde, în ciuda încetinirii creşterii economice globale şi a scăderii vânzărilor de maşini pe pieţele cheie, inclusiv Europa, Statele Unite şi China.

Normele care intră în vigoare în China, cea mai mare piaţă auto, începând cu anul viitor vor cere ca fiecare vehicul să conţină cu aproximativ 30% mai mult paladiu, platină şi rodiu, spun analistii Morgan Stanley.

Paladiul este un element chimic denumit după asteroidul Pallas. Este un metal rar, strălucitor, de culoare alb-argintiu, care a fost descoperit în 1803 de William Hyde Wollaston.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase