Prima pagină D:News

Martin Scorsese, despre filmele Marvel: "Acesta nu este cinema"

Ana Obretin 10.07.2019 | ● Vizualizări: 1726
Credit foto: Hepta     + zoom
Galerie foto (1)

Veteranul regizor american Martin Scorsese compară filmele din universul Marvel, o franciză cinematografică ce valorează miliarde de dolari, cu parcurile tematice şi spune că acestea nu reprezintă cinematografia, potrivit Variety.

"Nu le vizionez. Am încercat. Dar acesta nu este cinema", a spus Scorsese întrun interviu pentru revista Empire, potrivit Mediafax.



"Sincer, cel mai bine mi se pare că seamănă cu parcurile tematice, indiferent de cât de bine sunt făcute şi de cât de bine joacă actorii, în circumstanţele date. Nu este cinematografia oamenilor care încearcă să transmită altora experienţe psihologice, emoţionale", a explicat regizorul.

Comentariile sale au fost însă criticate de regizori precum James Gunn, autorul francizei "Gardienii Galaxiei/ Guardians of the Galaxy", şi Joss Whedon, care a realizat două filme din seria "Răzbunătorii/ Avengers"

"Am fost revoltat când oamenii au boicotat 'The Last Temptation of Christ' fără să fi văzut filmul. Sunt întristat că el îmi judecă acum filmele în acelaşi mod", a scris James Gunn pe platforma de micro-blogging Twitter, adăugând că abia aşteaptă să vadă cel mai nou lungmetraj al lui Scorsese, "The Irishman".

Unul dintre lungmetrajele Marvel, "Avengers: Endgame", de Anthony şi Joe Russo, a devenit anul acesta lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie - 2,796 miliarde de dolari.

Regizorul unor filme precum "Crimele din Mica Italie/ Mean Streets", "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" - premiat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, în 1976 -, "Taurul Furios/ Raging Bull", "Băieţi buni/ Goodfellas" şi "Casino", Martin Scorsese a fost nominalizat de 12 ori la premiile Oscar şi a câştigat trofeul Academiei americane pentru lungmetrajul "Cârtiţa/ The Departed".

Cel mai recent film al său, "The Irishman", cu Robert De Niro şi Al Pacino, printre alţii, va fi lansat pe platforma online Netflix.

 

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI