Prima pagină D:News

Urme de gloanţe de la Revoluţia din decembrie 1989, descoperite după 30 de ani - FOTO

Nicolae Oprea 10.08.2019 | ● Vizualizări: 828

Muncitorii Primăriei Capitalei au găsit recent urme de gloanţe de la Revoluţia din 1989 pe faţada unei clădiri monument istoric din Bucureşti, de pe Calea Victoriei - imobil care a intrat în reparaţii, potrivit lui Marius Coaje, consilier al primarului general Gabriela Firea.

Urmele de gloanţe de la Revoluţia din 1989 sunt şi acum vizibile în Capitală, pe Calea Victoriei.



„La una dintre clădirile la care noi avem cotă parte şi unde vom reface faţada, muncitorii noştri au găsit recent urme de gloanţe de la Revoluţia din decembrie 1989”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Coaje, consilier al primarului general şi coordonatorul programelor de refacere a faţadelor precum şi al programului de reabilitare a clădirilor cu risc seismic din Bucureşti.

Potrivit lui Coaje, urmele de gloanţe s-au descoperit la clădira monument istoric din faţa Palatului Telefoanelor, unde a funcţionat Teatrul Ţăndărică şi unde se află Pasajul Victoria.

În ciuda faptului că este monument istoric, clădirea de pe Calea Victoriei nr. 48-50, construită în anul 1910, a avut montat pe ea, până acum două luni, un panou imens şi foarte greu, care era asigurat extrem de prost şi care mai avea foarte puţin şi se prăbuşea pe trotuarul circulat de pe „Victoriei”.

„Aici, pe Calea Victoriei 48-50, avem un imobil din 1910, monument istoric, încadrat în clasa de risc seismic 3, unde se reface faţada cu totul, am luat mulaje pentru tot ce înseamnă elementele artistice, apoi se reface faţada, şi dacă este novoie şi acoperişiul”, a declarat Marius Coaje, care a mai precizat faptul că a durat trei luni pentru obţinerea avizelor necesare pentru această intervenţie, fiind vorba de un monument istoric.

Cei care au solicitat ca această clădire să fie refăcută sunt reprezentanţii Tearului Ţăndărică – instituţie care se va întoarce în această clădire după ce va fi refăcută.

„Primăria Capitalei are o cotă parte de 21% din această clădire, restul fiind persoane fizice şi juridice. Sunt şi spaţii comerciale la parter. Noi am obţinut acordul tuturor de aici să refacem faţada. Aici a funcţionat Teatrul Ţăndărică şi ei ne-au scris şi ne-au rugat să intervenim aici. Imediat cum vorm termina faţada, ei se vor întoarce pentru susţinerea tuturor spectacolelor”, mai susţine consilierul primarului general.

Primăria Capitalei vrea să refacă până la sfârşitul acestui an 17 clădiri, cu un milion de euro.

„Noi am estimat un timp, dar depinde şi de vreme şi de cât de afectate sunt elementele artistice, pentru că se iau mulaje, se toarnă, se montează totul la loc, iar dacă totul decurge conform planului, toate cele 17 faţade vor fi gata la sfârşitul anului. Toate lucrările vor costa un milion de euro. La elementele artistice sunt cele mai mari costuri, pentru că acolo folosim matariale scumpe”, a mai declarat Marius Coaje.