Home » D:News » Leo Iorga, unul dintre marile personaje din istoria rockului românesc

Leo Iorga, unul dintre marile personaje din istoria rockului românesc

Leo Iorga, unul dintre marile personaje din istoria rockului românesc
Publicat: 02.11.2019
Muzicianul Leo Iorga, care a murit sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi solişti şi chitarişti rock din România, numele lui fiind legat mai ales de trupele Cargo şi Compact B, alături de care a lansat hituri care au rămas în memoria fanilor.

Născut pe 2 decembrie 1964, în Arad, Leo Iorga a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici” din localitate. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar, din 1985 până în 1988, a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al Compact B, formată după scindarea Compact, potrivit Mediafax.

„Cine eşti tu oare?”, un album compus de Adrian Ordean, include hituri rock care au rămas indisociabil legate de vocea lui Leo Iorga, precum „Cine eşti tu oare?”, „Te visez mereu”, „Să te gândeşti la mine”, „Nu uita”, „Trenul Pierdut”, „Singur în noapte”, „Omul negru”.

După plecarea din Compact B, în 1996, a fondat trupa Schimbul 3, împreună cu Adi Ordean, apoi a fost solist al trupei Pacifica.

În 2012, el a fondat, împreună cu Adrian Ordean, trupa Pact, care a lansat, în aprilie 2014, albumul „Numărul Unu”.

Din discografia lui Leo Iorga mai fac parte albume precum „O altă tăcere” (2005, Pacifica).

În ultimii ani, Leo Iorga a avut mai multe probleme de sănătate. Astfel, în 2014, a fost operat pentru extirparea unei tumori cerebrale, iar, în 2011, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea unei tumori canceroase la plămâni.

Anul acesta, la începutul lunii februarie, Leo Iorga a primit vestea recidivării tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plămân rămas. În ultimul timp a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală.

„În 2011, Leo a fost supus primei operaţii pentru extirparea unei tumori la plămân. Prima întrebare a lui Leo adresată medicului, dupa ce şi-a revenit din anestezie, a fost «Când pot să cânt?». Şi după şase luni a urcat pe scenă. Dar boala a recidivat, au apărut metastaze – la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân. A trecut prin multe intervenţii chirurgicale şi le-a suportat cu încredere şi curaj. A suportat stările chinuitoare date de chimioterapie, a încercat şi varianta vaccinului cubanez, a făcut şi imunoterapie. Dar nimic din toate astea nu l-a ţinut departe de scena şi de publicul care îl iubeşte. Poate că dragostea oamenilor (familie şi fani) i-a dat forţa de a merge mai departe şi de a încerca pe propriul corp orice. Pentru că Leo vrea să cânte, el trăieşte pentru şi prin muzică: «Cât mă va ţine Dumnezeu pe pământ vreau să cânt», spunea când nu era la tratament. Leo a fost mereu alături de cei care îl iubesc, adică pe scenă, în faţa publicului, oriunde în ţară cu medicamentele după el”, povesteau, în februarie iniţiatorii unei campanii de strângere fonduri pentru tratamentul artistului.

Sâmbătă, cântăreţul şi compozitorul Adrian Ordean a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că Leo Iorga, fostul său coleg de trupă, a murit.

„Acum cinci minute, colegul meu de trupă Leo Iorga a plecat spre o lume mai bună… Dumnezeu să-l ierte. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Adrian Ordean.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?