Home » D:News » Turiştii nu mai pot fotografia celebrele gheişe din Japonia dacă nu le cer voie

Turiştii nu mai pot fotografia celebrele gheişe din Japonia dacă nu le cer voie

Turiştii nu mai pot fotografia celebrele gheişe din Japonia dacă nu le cer voie
Publicat: 11.11.2019
Celebrele gheişe din cartierul istoric Gion, Kyoto, nu vor mai putea fi fotografiate de către turişti dacă acestea nu îşi dau acordul.

Decizia autorităţilor locale japoneze a fost luată după ce au primit numeroase plângeri din partea fetelor, care au afirmat că turiştii nu se limitează doar la fotografii cu celebrele gheişe, ci încearcă să le atingă cu mâna kimonoul, bijuteriile, perucile şi în unele cazuri chiar le forţează să facă poze cu ei pentru un „selfie perfect”.

Toţi cei care vor încălca această dispoziţie vor putea fi amendaţi cu circa 10.000 de yeni, aproximativ 83 de euro

De asemenea, potrivit unui ghid de etichetă adoptat recent, turiştii străini nu au voie să mănânce pe stradă, să intre pe un teritoriu privat şi trebuie să respecte toate regulile de decenţă valabile în Japonia. 

Toate aceste reguli li se vor transmite turiştilor printr-o aplicaţie pentru smartphone, într-un proiect pilot care se va derula de la începutul lunii decembrie. Turiştii care ajung la 1 km distanţă de cartierul Gion vor primi un mesaj în japoneză şi engleză cu regulile pe care trebuie să le respecte. 

În ultimii ani au existat o serie de plângeri faţă de comportamentul pe care îl au turiştii străini care ajung în Japonia.

Circa 31 de milioane de oameni au vizitat Japonia anul trecut, în creştere cu 9% comparativ cu 2017, potrivit The Guardian.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Lucruri mai puţin cunoscute despre faimoasele gheişe, despre care mulţi cred că ar fi prostituate

Kansai – Inima istorica a Japoniei 

Când frumuseţea înseamnă suferinţă

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase