Masajul thailandez, vechi de 2.500 de ani, a fost inclus în patrimoniul UNESCO

O terapie veche de milenii, masajul thailandez a devenit popular la nivel mondial în anii 1960. În 1962, la faimosul templu Wat Pho a fost înfiinţată o şcoală care între timp a ajutat la pregătirea a peste 200.000 de terapeuţi maseuri care lucrează în 145 de ţări. Procedura implică masarea corpului cu ajutorul degetelor, coatelor, genunchilor şi picioarelor, dar şi contorsionări şi stretching. Numeroase studii au arătat că acest tip de masaj poate fi benefic în durerile cronice, durerile de cap, insomnii şi chiar anxietate.

• Experții avertizează că bolile transmise de țânțari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice
• „Milioane” de lucruri frumoase spune Nicola, în EXCLUSIVITATE, la Altceva cu Adrian Artene

Comitetul de selecţie, compus din reprezentanţi ai 24 de state membre ale Convenţiei UNESCO, este reunit în perioada 9 – 14 decembrie, la Bogota, în Columbia, pentru a examina solicitări de înscriere pe prestigioasa listă a patrimoniului imaterial, care număra înainte de această sesiune 430 de elemente din 117 ţări, printre care cântece, dansuri, obiceiuri, tradiţii, sărbători, specialităţi gastronomice, potrivit Mediafax.

Anul acesta, în afară de masajul thailandez, au mai fost incluse în patrimoniul cultural imaterial UNESCO morna, un stil muzical specific Capului Verde, popularizat de regretata Cesaria Evora, cântul bizantin, caligrafia armeană, transhumanţa practicată în Mediterana, Alpi, Austria, Grecia şi Italia, practicile legate de cultura curmalilor din Bahrain, Egipt, Irak, Iordania, Kuwait, Mauritania, Maroc, Oman, Palestina, Arabia Saudită, Sudan, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Yemen, Festivalul Ommegang din Bruxelles, Belgia, Festivalul Santísima Trinidad del Señor Jesús del Gran Poder din La Paz, Bolivia, tradiţia fabricării „airag-ului” – o băutură fermentată din lapte de iapă – din Khokhuur, Mongolia, practicile ritualice de la Complexul cultural Bumba-meu-boi din Maranhão, Brazilia, muzica şi dansul bachata din Republica Dominicană, Festivalul Epifaniei din Etiopia, alpinismul practicat în Franţa, Italia şi Elveţia, tradiţia interpretării la dotār, un instrument specific iranian, arta fabricării de ceramică talavera din Puebla şi Tlaxcala, Mexic, şi din Talavera de la Reina şi El Puente del Arzobispo din Spania, artele marţiale din Pencak Silat, Indonezia, serviciile de turism din Arba, Irak, arta interpretării la harpă din Irlanda, Sărbătoarea iertării celestine din Italia, meşteşugul Ak-kalpak – acoperământul pentru cap purtat de bărbaţii kârgâzi – din Kârgâzstan, arta autoapărării Silat din Malaysia, arta teatrală Kwagh-Hir din Nigeria, practicile artistice Setesdal din Norvegia, artele Hatajo de Negritos şi Hatajo de Pallitas din Peru, festivităţile de iarnă Carnival of Podence din Portugalia, meşteşugul ‘Ie Samoa din Samoa, meşteşugul Drotárstvo din Slovacia, procesiunea religioasă Mendrisio din Elveţia, meşteşugurile legate de trandafirul de Damasc din Al-Mrah, Siria, practicile muzicale Gnawa din Maroc, tradiţia arcaşilor din Turcia, arta fabricării covoarelor din Turkmenistan, arta fabricării ceramicii pictate din Kosiv, Ucraina, dansul Khorazm din Uzbekistan, ceremoniile spirituale din Then ale grupurilor etnice Tày, Nùng şi Thái din Vietnam.

Spre deosebire de patrimoniul mondial UNESCO, lista patrimoniului cultural imaterial nu este stabilită pe baza unor criterii precum excelenţa şi exclusivitatea, ci pune accentul pe diversitate şi pe experienţa comunităţilor, potrivit organizaţiei.

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003. Patrimoniul cultural imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

Tradiţiile înscrise pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO trebuie să joace un rol comunitar important şi să implice actorii din societatea civilă.

România este prezentă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ritualul Căluşului, inclus în 2005, cu Doina, inclusă în 2009, cu ceramica de Horezu (decembrie 2012), cu obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (2013), cu dansul „Feciorescul de Ticuş” (2015), cu tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei în România şi Moldova (2016) şi Mărţişorul (2017).