Home » D:News » Mesaj video ciudat al lui Kevin Spacey, de Crăciun: ”Omoară-i cu bunătate”

Mesaj video ciudat al lui Kevin Spacey, de Crăciun: ”Omoară-i cu bunătate”

Mesaj video ciudat al lui Kevin Spacey, de Crăciun: ”Omoară-i cu bunătate”
Publicat: 26.12.2019
Actorul Kevin Spacey a publicat în ajunul Crăciunului un nou mesaj video ciudat inspirat din serialul în care actorul a fost vedetă, ”House of Cards”. Noul său mesaj se numeşte ”Omoară-i cu bunătate” (KTWK- Kill them with Kindness) , arată CNN.

Este al doilea an în care Kevin Spacey dă publicităţii un mesaj de Crăciun inspirat din serialul „House of Cards”, din care a fost exclus după ce au apărut mai multe plângeri legate de comportamentul nepotrivit al vedetei.

Actorul a ţinut să se apere în mesajul din 2018 de acuzaţiile formulate la adresa sa pentru agresiune sexuală şi comportament indecent. Cele trei minute în care vedeta vorbea în stilul personajului pe care l-a interpretat în serial au strâns într-o singură zi 4,5 milioane de vizualizări.

Şi mesajul din 2019 îl surprinde pe actor împrumutând vocea lui Frank Underwood. ”Nu credeaţi că o să pierd ocazia să vă urez Crăciun fericit, nu?”, întreabă Spacey.

Spacey vorbeşte despre sănătatea sa şi despre acuzaţii. Actorul a fost concediat din „House of Cards” chiar înaintea filmărilor pentru ultimul sezon, când a izbucnit scandalul acuzaţiilor de agresiune sexuală şi hărţuire.

Actorul spune că 2019 a fost ”un an destul de bun” în care ”şi-a pus la punct sănătatea”. ”Am făcut mai multe schimbări în viaţa mea şi aş vrea să vă invit să fiţi alături de mine”, explică vedeta. Pentru anul 2020, actorul spune că îşi doreşte ”mai mult bine în lume”.

„Ştiu ce vă gândiţi, «Vorbeşte serios?» Sunt foarte serios”, spune Spacey.

„Data viitoare când cineva face ceva ce nu vă place, puteţi să-l atacaţi”, spune vedeta, „dar puteţi şi să opriţi focul şi să faceţi ceva neaşteptat. Poţi să-i omori cu bunătate”, se încheie înregistrarea care durează un minut. Ultimele secvenţe îl arată pe Spacey răscolind focul în cămin pe fondul câtorva acorduri muzicale dramatice.

În ianuarie, Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală, în 2016, a acestui tânăr, care, la momentul respectiv, avea 18 ani. Actorul în vârstă de 59 de ani – acuzat de indecenţă, molestare şi lovire, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare şi înregistrarea ca agresor sexual – a pledat nevinovat. Presupusa victimă, William Little, este fiul unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta a fost prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite asupra unor bărbaţi, începând cu toamna anului 2017. Procesul nu a mai avut loc după ce tânărul a refuzat să depună mărturie de teamă că s-ar putea incrimina.

De asemenea, la începutul lunii iulie, publicaţia Variety a scris că Spacey a fost audiat şi de poliţia britanică, după ce mai mulţi bărbaţi l-au reclamat pentru agresiuni similare. Actorul a participat voluntar la audieri, care au avut loc în SUA, în luna mai. Starul nu a fost arestat, iar ancheta poliţiştilor de la Scotland Yard este în desfăşurare.

Şase reclamaţii pentru abuzuri sexuale au fost formulate pe numele lui Spacey în Marea Britanie, pentru fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 1996 – 2013. Prima reclamaţie în Marea Britanie a fost făcută la sfârşitul anului 2017, iar cea mai recentă datează din primăvara anului trecut.

Spacey a locuit la Londra mai mulţi ani, fiind director artistic al celebrului Teatru Old Vic în perioada 2003 – 2015.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, Kevin Spacey a dispărut din viaţa publică după un val de acuzaţii de abuz sexual care i s-au adus la sfârşitul anului 2017. Kevin Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” şi „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood din „House of Cards”, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
O turistă a murit în timp ce își făcea un selfie lângă lacul din craterul unui vulcan
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?