Home » D:News » Morţi în Filipine în urma taifunului Phanfone

Morţi în Filipine în urma taifunului Phanfone

Morţi în Filipine în urma taifunului Phanfone
Publicat: 26.12.2019
Cel puţin 13 persoane au murit miercuri în urma taifunului Phanfone, care a lovit centrul statului Filipine, au informat oficiali din cadrul forţelor de intervenţie din această ţară, potrivit Reuters.

Taifunul Phanfone a lovit Filipine marţi seara şi a adus vânturi de 120 de kilometri pe oră, precum şi ploi torenţiale, urmate de inundaţii.

Peste 58.000 de persoane au fost evacuate înaintea declanşării fenomenelor meteo, care au cauzat distrugeri masive. De asemenea, aproximativ 15.000 de persoane au rămas izolate în mai multe localităţi portuare după ce autorităţile au decis suspendarea curselor realizate de feriboturi. Zeci de zboruri au fost suspendate din cauza condiţiilor meteo, potrivit Mediafax.

Cele 13 decese au fost înregistrate în provinciile Capiz, Iloilo şi Leyte, din centrul ţării. Printre victime s-a numărat şi un copil în vârstă de 13 ani, care a fost electrocutat, potrivit autorităţilor.

Taifunul Phanfone se îndreaptă joi spre Marea Chinei de Sud.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase