Home » D:News » Moscova, nevoită să aducă zăpadă artificială în cea mai caldă lună decembrie de mai bine de un secol

Moscova, nevoită să aducă zăpadă artificială în cea mai caldă lună decembrie de mai bine de un secol

Moscova, nevoită să aducă zăpadă artificială în cea mai caldă lună decembrie de mai bine de un secol
Publicat: 31.12.2019
Moscova a apelat la zăpadă artificială pentru cea mai caldă lună decembrie din ultimii 140 de ani.

Temperatura a rămas la valori pozitive la Moscova, astfel că autorităţile au decis să apeleze la camioane cu zăpadă artificială pe care au adus-o în centrul oraşului pentru o competiţie sportivă.

Imaginile prezentând procesul de livare a zăpezii artificiale au fost însoţite de ironii pe reţelele sociale pornind de la faptul că în Moscova, în mod obişnuit, problema este deszăpezirea care costă milioane de dolari, potrivit Mediafax.

“Asta-i toată zăpada de la Moscova. E păzită în Piaţa roşie”, a glumit un utilizator de pe Instagram care prezenta o fotografie realizată în apropiere de Kremlin.

Valorile termice înregistrate la Moscova sunt la cele mai mari valori din istoria de 140 de ani a înregistrării temperaturii. Pe 18 decembrie s-au înregistrat 5,4grade celsius, depăşind cea mai mare valoare înregistrată în această lună, care data din 1886.

Vremea blândă a afectat hibernarea animalelor de la grădina zoologică din Moscova şi a făcut să înflorească liliacul şi magnoliile de la grădina botanică a Universităţii de Stat.

Ninsorile încep în Rusia în octombrie sau noiembrie. De data aceasta, cantităţile de zăpadă care au căzut nu au reuşit să reziste la Moscova, topindu-se rapid.

Autorităţile au anunţat că zăpada artificială a fost adusă în centrul oraşului pentru o demonstraţie de snowboard programată în perioada de Anul Nou, fiind produsă la un patinoar local.

Rusia a semnat tratatul de la Paris pentru combaterea încălzirii globale. Vladimir Putin a afirmat de curând că problemele climatice ameninţă Rusia. Ţara înregistrează un ritm de încălzire de 2,5 ori mai rapid decât media raportată la nivel global, a explicat oficialul de la Kremlin.

În schimb, Putin consideră că nu se cunosc exact cauzele fenomenului: “Nimeni nu ştie cu adevărat ce cauzează schimbările climatice, cel puţin la nivel global”. Totuşi a arătat că toată lumea trebuie să facă “toate eforturile pentru a preveni schimbările climatice dramatice”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase