Prima pagină D:News

Se desfiinţează Institutul Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu. Reacţia acestuia: ''Asta e o porcărie curată''

Redactia Descopera.ro | 12.30.2019 | ● Vizualizări: 1909
Credit foto: Mediafax Foto     + zoom
Galerie foto (1)

Executivul a adoptat, luni, o ordonanţă de urgenţă privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

”Domnule prim-ministru, vă rog să fiţi de acord cu introducerea pe ordinea suplimentară cu un proiect de ordonanţă de urgenţă privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de primul preşedinte, de Ion Iliescu”, a spus secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, potrivit Mediafax.

Reacţia premierului Ludovic Orban a fost scurtă: ”Aprob”.

Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora.

Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un "Colegiu Naţional", alcătuit din personalităţi reprezentative ale revoluţiei române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Petre Roman.

Reacţia lui Iliescu: „Mă surprinde. E o porcărie curată”

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, luni, pentru Mediafax, că desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române este ”o porcărie curată”, că este surprins de decizie şi că nu înţelege motivaţia demersului Executivului.

”Nu am auzit de aşa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluţiei Române, renunţăm la Revoluţia Română, la studierea ei... Nu înţeleg, nu ştiu, nu am aflat încă această ştire. Mi se pare o porcărie indamisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluţia şi nu-nţeleg şi-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformre pe care a cunoscut-o ţara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunţi la aşa ceva? Unde în lume se întâmplă aşa ceva? N-am aflat încă această ştire, mă surprinde şi nu-nţeleg motivaţia ei”, a afirmat Ion Iliescu.