Home » D:News » Ciclurile circadiene joacă un rol important în ceea ce priveşte vindecarea

Ciclurile circadiene joacă un rol important în ceea ce priveşte vindecarea

Ciclurile circadiene joacă un rol important în ceea ce priveşte vindecarea
Publicat: 28.01.2020
Un studiu a demonstrat că medicamentele antiinflamatorii, prescrise după intervenţii chirurgicale, pot fi mai eficiente în funcţie de cronotipul unei persoane.

Cercetătorii au stabilit că eficienţa medicamentelor antiinflamatorii poate să varieze în funcţie de rotmul circadian al unui pacient. Mai exact, oamenii de ştiinţă argumetează faptul că procesul de vindecare al unei persoane care a fost supusă unei intervenţe medicale depinde, într-o oarecare măsură, şi de respectarea perioadelor de veghe şi odihnă dictate de către ciclurile circadiene, notează Medicalxpress.

Studiile şi observaţiile asupra pacienţilor au relevat faptul că după o intervenţie medicală, inflamaţiile joacă un rol important în procesul de vindecare prin două funcţii importante ale acesteia: distrugerea bacteriilor care se află în ţesuturile supuse intervenţiilor chiriugicale şi atragerea celulelor care reconstruiesc acele ţesuturi. După cum a stabilit acest studiu, procesul inflamator nu este unul constant. „Există perioade de inflamaţie care sunt de fapt foarte distructive şi există perioade constructive şi importante pentru vindecare”, explică Faleh Tamimi Marino, co-autor al studiului. Acesta mai adaugă: „Asa ca multe companii farmaceutice au incercat sa dezvolte medicamente care sa inhibe procesele distructive in timpul inflamatiei, dar sa nu interfereze cu cele utile”.

„Ideea aceasta că poate am putea folosi variaţiile circadiene în inflamaţie în avantajul nostru mi-a venit într-o dimineaţă. Componenta distructivă a ritmului circadian în ceea ce priveşte vindecarea osoasă are loc în timpul zilei, când celulele cunoscute sub numele de osteoclaste descompun oasele. Celulele constructive, cunoscute sub numele de osteoblaste care reconstruiesc oasele sunt active noaptea. Limitând folosirea antiinflamatoarelor dimineaţa şi dând analgezice noaptea pentru durere, am crezut că s-ar putea să obţinem rezultate mai bune în ceea ce priveşte vindecarea oaselor decât dacă se administrează antiinflamatoare pe tot parcursul zilei”, explică cercetătorul.

Pentru a testa această teorie, oamenii de ştiinţă au folosit două grupuri de şoricei, un grup experiemntal şi unul de control, şi au comparat vindecarea osoasă şi rata de vindecare în cazul unor fracturi de tibie. Astfel, grupul de control a primit medicamente antiinflamatoare în mdo constant, în timp ce grupul experiemntal a primit aceleaşi medicamente doar dimineaţa, doar în timpul fazelor active ale ciclului circadian. Compararea datelor produse de către cele două grupuri a relevat faptul că şoriceii din grupul experimental au prezentat o recuperare post-fractură mai rapidă.

Studiul Chronotherapy of Non-Steroidal Anti-Inflammatory Drugs May Enhance Postoperative Recovery a fost publicat în Scientific Reports.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase