Home » D:News » Pericolul din beţişoarele şi lumânările parfumate

Pericolul din beţişoarele şi lumânările parfumate

Pericolul din beţişoarele şi lumânările parfumate
Publicat: 29.01.2020
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor Deco, din Portugalia, a cerut recebt Autorităţii pentru Siguranţă Alimentară şi Economică (ASAE) să retragă de pe piaţă mai multe tipuri de beţişoare şi lumânări parfumate care conţin substanţe periculoase, unele chiar cancerigene.

Reclamanţii arată că rezultatele obţinute în urma unei analize asupra mai multor produse aromate, beţişoare şi lumânări, sunt ”încă înspăimântătoare”. Potrivit asociaţiei, nimic nu s-a schimbat în cei şapte ani care au trecut de la primele teste efectuate pe acest gen de produse.

„Am ajuns la concluzia că ar trebui scoase de pe piaţă. Deja am trimis această solicitare către ASAE. Am informat şi Direcţia Generală pentru Sănătate”, notează cei de la Deco.

Aceste produse „sunt un amestec de substanţe iritante pentru ochi, nas şi căile respiratorii, unele dintre ele se ştie că sunt cancerigene, altele sunt suspectate de acest lucru”, au explicat autorii plângerii.

„Acetaldehidă, acetonă, acroleina, benzen, etilbenzen, formaldehidă, monoxid de carbon, naftalină şi alţi compuşi organici volatili” sunt câteva dintre substanţele definite ca ”extrem de periculoase” detectate de cei de la Deco după analiza aplicată asupra mai multor tipuri de produse pentru aromatizarea aerului, potrivit Mediafax.

Toate produsele testate ”s-au dovedit periculoase pentru sănătatea consumatorului pe termen scurt (iritaţie) şi pe termen mediu şi lung (în funcţie de perioadele de expunere, patologii particulare respiratorii, cancer).

„E un lucru obişnuit să găseşti cuvinte ca «natural», «purificator», «sigur», «energie pozitivă», care din punctul de vedere al siguranţei consumatorului şi al obligaţiei de a oferi informaţii corecte şi verificabile, sunt absolut inacceptabile”, arată Deco.

Printre produsele analizate s-au numărat Zara Home Encens, Green Tree 7 Chakras, Satya Sai Baba Nag Champa Cônes d’Encens şi Satya Sai Baba Nag Champa Agarbatti Incense Sticks, Eurescents Sensations, Green Tree 7 Chakras şi Casa Escape Black Oudh. Deco a analizat şi Yankee Candle, Airwick Anti-Tobacco, Red Kasa, The Black Cat Shop Green Candle, Art Regal Anti-Candle (Ref. 28395), Glade Relaxing Zen şi Casa Wood Rustic, arată The Portugal News.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase