Home » D:News » Numărul morţilor de coronavirus creşte în China, la fel şi cel al persoanelor infectate. Măsurile anunţate în România în eventualitatea apariţiei unor cazuri

Numărul morţilor de coronavirus creşte în China, la fel şi cel al persoanelor infectate. Măsurile anunţate în România în eventualitatea apariţiei unor cazuri

Publicat: 30.01.2020
170 persoane au decedat în urma epidemiei cu noul coronavirus apărut în China, iar alte peste 1.700 de cazuri au fost confirmate, astfel că numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 7.711. Anunţul a fost făcut joi dimineaţa de către Comisia Naţională de Sănătate din China.

Potrivit oficialilor chinezi, în afară de cele 7.711 de cazuri confirmate, mai există şi alte 12.167 posibile cazuri.

Miercuri de dimineaţă, bilanţul persoanelor decedate din această cauză era de 132, în timp ce alte 5.974 erau infectate.

Apărut la finalul lunii decembrie în piaţa de peşte şi animale sălbatice din oraşul Wuhan, virusul 2019-nCoV (denumirea dată de OMS coronavirusului) s-a transmis şi în alte oraşe ale Chinei, precum Beijing şi Shanghai, dar şi în alte 19 ţări.

Oamenii de ştiinţă chinezi au transmis că 2019-nCoV este contagios înainte de apariţia simptomelor, în perioada de incubaţie care poate dura până la 14 zile (OMS afirmă că perioada de incubaţie durează între două şi 10 zile). Astfel, o persoană infectată cu noul coronavirus poate fi contagioasă chiar din prima zi de incubaţie, lucru care îngreunează eforturile de stopare a răspândirii bolii. 

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a transmis miercuri seara că, în afară de China, au fost înregistrate cazuri de transmitere de la om la om a noului coronavirus în trei ţări: Vietnam, Germania şi Japonia.

Directorul OMS a catalogat „profund îngrijorătoare” creşterea continuă a numărului de cazuri şi dovezile de transmitere de la om la om în afara Chinei. Acesta a apreciat însă că, datorită „măsurilor extraordinare” luate de autorităţile chineze pentru a izola focarul, există un număr relativ mic de îmbolnăviri de coronavirus 2019-nCoV în afara acestei ţări. 

Până la ora publicării acestui articol fuseseră confirmate 104 cazuri de infecţii cu noul coronavirus în 19 ţări în afară de China. 

Potrivit datelor citate de Reuters, există 14 cazuri în Thailanda, 11 în Japonia, câte 10 în Hong Kong şi Singapore, 8 în Taiwan, câte 7 în Macao, Australia şi Malaezia, câte 5 în Statele Unite şi Franţa, câte 4 în Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Germania, câte 2 în Canada şi Vietnam, câte un singur caz de coronavirus în Nepal, Cambodgia, Sri Lanka şi Finlanda.

OMS se reuneşte din nou astăzi pentru a stabili dacă se impune declararea stării de urgenţă din cauza coronavirusului.

Pregătiri în România împotriva coronavirusului din China

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat că se vor cumpăra ventilatoare pentru fiecare spital judeţean din ţară, iar centrele de boli infecţioase vor fi dotate cu câte trei astfel de aparate.

„Din datele pe care le-am primit de la Centrul European, sunt patru cazuri în Franţa, patru cazuri în Germania şi niciun alt caz confirmat în restul Europei. Cele patru cazuri din Germania sunt o situaţie particulară. Aparent, într-o companie germană a avut loc vizita unei delegaţii din China şi toţi cei patru pacienţi germani au fost în contact cu delegaţia din China. (…) Din fericire, în ţara noastră nu avem niciun caz confirmat de coronavirus. Au existat mai multe suspiciuni, deoarece acest virus corespunde cu perioada de gripă sezonieră de la noi. Suntem pregătiţi. (…) La nivel naţional, am decis achiziţii suplimentare de ventilatoare, prin unitatea naţională de achiziţii centralizate şi se va achiziţiona pentru fiecare spital judeţean încă un ventilator, deci acel plămân artificial în plus, iar pentru centrele de boli infecţioase, încă trei ventilatoare”, a spus Costache într-o conferinţă de presă susţinută miercuri.

Ministrul Sănătăţii a precizat că termo-scannerele nu sunt foarte eficiente în cazul pacienţilor cu coronavirus.

„Din păcate, termo-scannerele nu sunt foarte eficace, pentru că pacienţii cu coronavirus (…) sunt apiretici, afebrili, în primele zile. Ei pot avea infecţia, chiar o formă avansată, dar care nu se manifestă clinic. Termo-scanerele sunt mai puţin eficace ca în alte patologii de acelaşi tip. Termo-scannerele erau eficace, de exemplu, în SARS. În România trebuie să existe măcar două, trei termo-scannere pe aeroporturile mari, la nivel naţional, pentru perioadele care vor urma. Probabil nu este singurul singurul de acest tip cu care pacienţii şi populaţia se va lovi, în anii care urmează”, a explicat Victor Costache.

Lucian Bode a declarat, luni, că Ministerul Transporturilor îşi asumă montarea de termo-scannere pe cele patru aeroporturi care ţin de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. Ministrul Transpoturilor a precizat că a cerut ca această măsură să se ia şi în celelalte aeroporturi din ţară, potrivit Mediafax.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Oamenii de ştiinţă din Australia au recreat noul coronavirus din China. ”Reuşita semnificativă” poate avea urmări uriaşe

Singurul român aflat în Wuhan, de unde a izbucnit epidemia de coronavirus, vrea să se întoarcă n ţară 

Care sunt diferenţele între virusul SARS şi coronavirusul care a apărut în China

Ce se întâmplă cu corpul tău dacă mănânci carne de liliac, purtătoare de SARS şi noul coronavirus

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase