Home » D:News » Ce plante trebuie să ai neapărat în apartament ca să domoleşti poluarea din Bucureşti

Ce plante trebuie să ai neapărat în apartament ca să domoleşti poluarea din Bucureşti

Publicat: 09.02.2020
Plantele pot îmbunătăţi calitatea aerului dintr-o locuinţă.

Bucureştiul este una dintre cele mai poluate capitale europene, iar asta cu siguranţă se reflectă în calitatea vieţii noastre şi asupra stării noastre de sănătate. Dat fiind faptul că poluarea din capitala noastră are multe cauze şi forme, impactul pe care îl putem avea asupra întregului oraş atunci când facem unele schimbări este limitat.

Atunci când vorbim de locuinţele noastre, de căminul unde ne retragem după o zi lună de muncă sau de şcoală avem la dispoziţie mai multe opţiuni pentru a purifica aerul pe care îl respirăm. The Smat Local a realizat o listă cu câteva plante care ar reprezenta un plus pentru casele noastre.

Monstera

Oamenii de ştiinţă au descoperit în jur de 20 de plante care fac parte din această familie de plante, despre susţin că este un umidificator natural. O astfel de plantă în dormitor poate reprezenta un ajutor personal pentru aceia care suferă din cauza gâtului iritat după ce se trezesc.

Credit foto: Pixabay

Această plantă nu se dovedeşte a fi pretenţioasă, rezistând cu bine atât la soare, dar şi la umbră cu îngrijiri minime. Totuşi, din motive estetitce, dar şi din motive legate de sănătatea plantei, nu este recomandată o expunere limitată la soare şi asta deoarece există pericolul ca frunzele acesteia să se micşoreze.

Palmierul Areca

Această plantă reuşeşte să neutralizeze diferitele mirosuri din aer, tocmai din acest motiv, saloanele folosesc palmierul Areca pentru a menţine calitatea aerului.

Credit foto: Pixabay

Atunci când vorbim de o locuinţă, această plantă ar putea să îmbunătăţească calitatea aerului în acele camere în care lemnul pardoselilor sau al mobilelor a fost tratat cu vopsele, acetonă sau alţi diluanţi. În ceea ce priveşte îngrijirea plantei, experţii ne recomandă să folosim peleţi fertilizanţi şi să ajutăm rădăcinile să respire, asta pentru a beneficia din plin de „abilităţile” acesteia.

Arborele de cauciuc

Pentru persoanele care suferă din cauza alergiei la polen şi care vor totuşi să aibă un colţ de verdeaţă în propria casă, arborele de cauciuc se dovedeşte a fi alegerea ideală. Această plantă, atunci când este ţinută în interior, nu produce atât de de flori şi fructe, ceea ce reduce considerabil problemele cu alergiile.

Credit foto: Pixabay

Studiile au arătat că această plantă absoarbe formaldehida, dioxidul şi monoxidul de carbon din aer, fiind astfel perfectă pentru apartementele proaspăt renovate. Arborele de cauciuc se dovedeşte a fi o altă plantă nepretenţioasă, putând trăi cu o cantitate redusă de apă şi chiar apreciză solurile mai uscate.

Planta păianjen

Această plantă reuşeşte să absoarbă o multitudine de compuşi dăunători din aer, printre aceştia numărându-se xilenul, toluenul şi formaldehida.

Credit foto: Pixabay

Aceste plante se dezvoltă destul de repede, ceea ce duce la o apariţia unei multitudini de planete mai mici care „coboară” din ghiveci într-un mod asemănător păianjenilor şi care pot fi replantate fără mari băti de cap.

Planta şarpe

Avem aici altă plantă care face referire la lumea animală: planta şarpe, cunoscută ştiinţific sub numele de Sansevieria cylindrica şi care transformă dioxidul de carbon în oxigen în timpul nopţii. De asemenea, atunci când dormim această plantă ne protejează de noxe precum benzenul şi formaldehida.

Credit foto: Pixabay

Această plantă are nevoie de îngrijiri minime, experţii explicând că o udare care are lor săptămânal este suficientă. Totuşi, dat fiind faptul că plantă şarpe poate creşte în înălţime este recomandată aşezarea acesteia la nivelul solului.

Aloe vera

Această plantă este bine cunoscută pentru propietăţile ei atunci când vine vorba de îngrijirea pielii sau tratarea diferitelor probleme de sănătate. Aparent, aloe vera elimină şi o parte a microorganismelor din aer, un avantaj de care am avea nevoie în acest sezon gripal.

Credit foto: Pixabay

Această plantă este mai sensibilă în comparaţie cu celelalte plante de pănă acum, experţii ne recomandă să evităm expunerea prelungită a acesteia la lumina solară directă şi asta deoarece astfel îi pot apărea o serie de pete negre pe frunze.

Bambusul

Această plantă produce ioni negativi care se ataşează de particulele de praf, de fungi, de bacterii şi de alţi germeni astfel încât aceştia cad pe podea. Suprafaţa extinsă a frunzelor acestei plante face ca aceşti ioni să fie răspândiţi mult mai eficient.

Credit foto: Pixabay

Bambusul poate elimina benzenul şi formaldehida din aerul pe care îl respirăm. Trebuie precizat faptul că această plantă ridică un grad mediu de risc şi asta din cauza fructelor pe care le produce şi care pot fi dăunătoare animalelor de companie.

Crinul păcii

Această plantă îşi are originea în pădurile tropicale, ceea ce înseamnă că poate prospera şi în mediile cu mai puţină lumină, putând fi aşezat în camere în care nu pătrunde lumina naturală. Un alt plus al acestei plante este că poate absorbi din jurul ei tricloretilena şi amoniacul.

Credit foto: Pixabay

Orhideea

Atunci când vorbim despre orhidei, în primul rând, ne gândim la cele peste 3.000 de specii şi la multitudinea de culori pe care acestea le pot avea.

În afara aspectului estetic, aceste plante se dovedesc a fi extrem de folositoare pentru un aer mai curat în casele noastre, absorbind substanţe periculoase precum xilenul, toluenul, cloroformul şi acetona.

Credit foto: Pixabay

Un alt aspect care este bine cunoscut despre aceste plante este că ele au nevoie de multă atenţie, având nevoie cel puţin opt ore de lumină solară şi un pământ care să asigure un drenaj rapid şi eficient al apei pentru o dezvoltare sănătoasă.

Citeşte şi:

Nici plantele carnivore nu mai sunt ce-au fost: poluarea le reduce „pofta de mâncare”

A fost creată planta ce curăţă aerul poluat din casă

Plantele curata aerul de poluanti chiar mai bine decat credeam

Poate o planta sa transforme deseurile toxice in energie?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase