Home » D:News » Tumoră gigant, extirpată de pe faţa unei femei, la un spital din România

Tumoră gigant, extirpată de pe faţa unei femei, la un spital din România

02.11.2020
Tumoră gigant, extirpată de pe faţa unei femei, la un spital din România
O femeie de 61 de ani, care trăia de 18 ani cu o tumoră gigant pe faţă, a fost operată luni de medicii de la Spitalul Caransebeş. Intervenţia a fost o premieră pentru Spitalul din Caransebeş, iar viaţa femeii nu mai este în pericol, după operaţia la care a fost supusă.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, intervenţia chirurgicală a durat aproximativ patru ore şi este o premieră pentru spital.

Femeia avea tumora de 18 ani, iar aceasta ajunsese să cântărească aproximativ 3 kilograme, pe partea stângă a feţei.
Medicul Singh Bhupinder, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, este cel care a reuşit să opereze tumora gigant care-i punea femeii viaţa în pericol.

„Este vorba de o intervenţie chirurgicală de excepţie, prin care medicul Singh Bhupinder a extirpat o tumoră gigant, situată la nivel maxilo – facial stânga, care a cuprins glanda parotidă, ceea ce putea duce la o pareză facială prin lezarea nervului facial. Intervenţia a avut loc la o pacientă în vârstă de 61 de ani cu multiplă patologie, de epilepsie, retard mental şi encefalopatie. După extirparea tumorii gigant de peste 3 kg, pacienta care purta acest calvar de 18 ani, poate spune că s-a născut a doua oară”, a declarat Adrian Cican, managerul Spitalului de Urgenţă Caransebeş, potrivit Mediafax

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, femeia este în stare bună, dar va mai rămâne sub supraveghere medicală câteva zile.