Home » D:News » Când ar putea fi disponibil primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus? Anunţul OMS

Când ar putea fi disponibil primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus? Anunţul OMS

Când ar putea fi disponibil primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus? Anunţul OMS
Publicat: 12.02.2020
Primul vaccin împotriva noului tip de coronavirus ar putea fi disponibil în 18 luni, a declarat marţi, la Geneva, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Dezvoltarea unui vaccin este un punct important pe agenda noastră, dar reprezintă doar o parte. Va fi nevoie de timp pentru dezvoltarea acestuia, dar, în acest timp, nu suntem fără apărare. Primul vaccin va fi gata în 18 luni”, a spus oficialul, potrivit Mediafax.

OMS a anunţat marţi că noul coronavirus din China poartă denumirea COVID-19.

Autoritatea Sanitară din provincia chineză Hubei a anunţat că 94 de persoane au decedat marţi din cauza noului tip de coronavirus în această provincie, ceea ce înseamnă că numărul total de cazuri din China continentală a ajuns la 1.105, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Astfel, numărul total de cazuri de decese la nivel mondial se ridică la 1.107, dat fiind că s-au înregistrat două cazuri de decese în afara Chinei continentale, unul în Filipine şi unul în Hong Kong.

Autorităţile din provincia Hubei au anunţat că au înregistrat 1.638 de noi cazuri de infecţie marţi, ceea ce înseamnă că numărul total de infecţii din această provincie se ridică acum la 33.366 de cazuri.

Astfel, în total, numărul de cazuri confirmate de îmbolnăviri la nivel mondial se ridică la 44.138 în acest moment, majoritatea acestora înregistrându-se în China.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase