Home » D:News » O americancă a atras cerbi în casă şi i-a hrănit – VIDEO

O americancă a atras cerbi în casă şi i-a hrănit – VIDEO

O americancă a atras cerbi în casă şi i-a hrănit – VIDEO
Publicat: 13.02.2020
O femeie din Colorado, care a atras în casă cerbi şi căprioare, pentru a le hrăni, a fost amendată de autorităţi cu 500 de dolari. Americanca hrănea animalele sălbatice în sufragerie, arată CNN.

Femeia din Colorado s-a filmat oferind pâine şi legume animalelor sălbatice în propria sufragerie, potrivit CNN.

Animalele sunt surprinse în imaginile distribuite pe internet în timp ce intră în casa femeii.

Cerbul este momit cu o felie de pâine iar căprioara ronţăie legume tăiate mărunt dintr-o caserolă aşezată pe masă.

Pentru fapta sa, Lori Dixon, din Evergreen, a primit o amendă de 550 de dolari pentru că a adus în casă şi a hrănit trei exemplare sălbatice. Atât ea cât şi vietăţile sălbatice ar fi fost puse în pericol prin gestul său.

„Asemenea gesturi trebuie să înceteze”, au arătat autorităţile, care spun că animalele sălbatice trebuie lăsate „să fie sălbatice, acestea nu sunt animale de casă”.

Femeia a explicat faptul că a fost asistent veterinar pentru mai mulţi ani şi este obişnuită să intre în contact cu animalele.

„Dacă o fiinţă se apropie de mine şi îmi cere ajutorul, o s-o ajut. Aşa sunt eu”, a spus Dixon.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase