Home » D:News » Incendiu în Delta Văcăreşti. Ard circa 20 de hectare cu vegetaţie

Incendiu în Delta Văcăreşti. Ard circa 20 de hectare cu vegetaţie

Incendiu în Delta Văcăreşti. Ard circa 20 de hectare cu vegetaţie
Publicat: 24.02.2020
Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiaza, în Delta Văcăreşti din Capitală, aproximativ 20 de hectare de vegetaţie arzând la ora transmiterii ştirii, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Numărul pompierilor care acţionează în Delta Văcăreşti va fi suplimentat, fiind vorba despre mai multe focare de incendiu, iar vântul influenţează direcţia de propagare a flăcărilor, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

„La caz acţionează 11 autospeciale de stingere. Sunt mai multe focare de incendiu. Sunt posibilităţi limitate de înaintare cu autospecialele dinspre dig spre zona centrală a focarului”, explică oficialii ISU Bucureşt-Ilfov.

Vantul intens influenţează direcţia de propagare a flăcărilor şi intensifică arderea, arată sursa citată anterior.

Suprafaţa afectată estimată este de 20 de hectare.

Incendiul a pornit luni după-amiază. Accesul autospecialelor se realizează prin străzile Savineşti şi Ionescu Florea.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase