Home » D:News » Rafila: Coronavirusul s-a transmis de la liliac, dar a existat şi o gazdă intermediară

Rafila: Coronavirusul s-a transmis de la liliac, dar a existat şi o gazdă intermediară

Rafila: Coronavirusul s-a transmis de la liliac, dar a existat şi o gazdă intermediară
Publicat: 05.03.2020
Coronavirusul s-a transmis iniţial de la liliac, însă a ajuns la om printr-o gazdă intermediară, un animal, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Cu siguranţă a fost cu transmitere de la animal la om. Studiul arată că a fost de la liliac, dar a mai existat o gazdă intermediară. Hai să vedem care e gazda intermediară şi e foarte important pentru că strategia autorităţilor de sănătate publică se referă la întreruperea lanţului de transmitere”, a declarat Rafila.

Acesta a mai spus că, potrivit unui studiu realizat în China, pe un eşantion de 172 de persoane, ar exista două forme de coronavirus, S şi L, însă rezultatele nu sunt foarte concludente.

„E vorba despre un studiu realizat în China pe 172 de cazuri, e un studiu limitat, şi se pare că au rezultat două forme S şi L de nou coronavirus, dar nu există o certitudine că într-adevăr discutăm de două tipuri de virus, pentru că numărul de cazuri e redus”, a declarat Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, potrivit Mediafax

Potrivit acestuia, aceeaşi concluzie se regăseste într-o cercetare mai amplă, realizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Acolo e o concluzie care se regăseşte într-un raport mult mai vast al OMS referitor la modul de transmitere. Unul din Wuhan cu multe cazuri apărute în scurt timp şi care a dus la mortalitate mare. Cel de-al doilea model de transmitere a fost în regiunea Hubei din China, unde cazurile nu au fost atât de răspândite, iar acolo afecţiunea a fost mult mai uşoară, mortalitatea mai mica. Rămâne să vedem dacă discutăm despre două virusuri cu infectare diferită”, a declarat Rafila.

Potrivit unui studiu publicat, marţi, experţii de la Universitatea Peking şi Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că o formă mai agresivă a noului coronavirus ar fi fost întâlnită în cel puţin 70% dintre mostrele analizate, în timp ce 30% au fost generate de un tip de coronavirus mai puţin grav.

Cele două forme ale virusului au primit şi nume, respectiv „S-type” pentru tipul mai puţin agresiv, în timp ce forma mai gravă a fost numită „L-type”. Analizele unui bărbat din SUA, al cărui test pentru coronavirus a ieşit pozitiv pe 21 ianuarie, au mai arătat că este posibilă infectarea cu ambele tipuri de virus.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase