Home » D:News » SpaceX plănuieşte o misiune cu echipaj uman în luna mai

SpaceX plănuieşte o misiune cu echipaj uman în luna mai

SpaceX plănuieşte o misiune cu echipaj uman în luna mai
Publicat: 13.03.2020
Anunţul a fost făcut de către Gwynne Shotwell, preşedinte a SpaceX.

SpaceX, una dintre cele mai importante companii private din domeniul tehnologiei aerospaţiale şi al transporturilor spaţiale, plănuieşte prima sa misiune cu echipaj uman în luna mai a acestui an, notează Futurism. De succesul acestei misuni va depinde şi modul în care compania deţinută de către Elon Musk îşi va urma planurile de a trimite oameni în spaţiu şi de a ajunge chiar şi pe Marte într-un orizont de timp mai mult sau mai puţin apropiat.

Anunţul a fost făcut de către Gwynne Shotwell, preşedinte a SpaceX şi şefa operaţiunilor acestei companii, în timpul Satellite 2020, un eveniment  care vizează dezvoltarea industriei aerospaţiale private şi dezvoltarea acesteia într-un segment economic relevant. 

Ideea lansării unei misuni cu echipaj uman vine în completarea unui anunţ făcut recent de către Elon Musk, CEO-u SpaceX, legat de planul său de a duce primii oameni pe Marte în timpul vieţii sale. De-a lungul timpului, Musk a împărtăşit cu publicul o multitudine de idei şi planuri legate de tehnologia necesară zborului spaţial, planuri de nave şi chiar unele idei de terraformare a planetei Marte.

În prezent, navetele SpaceX sunt folosite petru a trimite provizii şi echipamente către Staţia Spaţială Internaţională, dar fără a transporta astronauţi la bordul lor. Dacă lansarea Crew Dragon se dovedeşte a fi un succes, atunci NASA care deja apelează la SpaceX pentru serviciile de transport marfă va avea o alternativă la parteneriatul cu Roscosmos în ceea ce priveşte transportarea astronauţilor în spaţiu.

Citeşte şi:

SpaceX a anunţat primul transport turistic spaţial din istorie

SpaceX testează din nou capsula Crew Dragon, destinată transportării astronauţilor în spaţiu

Directorul Roscosmos declară că nu ar apela niciodată la serviciile SpaceX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Programul spațial civil al Chinei este de fapt militar, avertizează NASA
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
Ce înseamnă boală transmisă prin aer? OMS și 500 de experți au căzut în sfârșit de acord
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
28 de angajați Google, concediați după ce au protestat față de un acord încheiat cu Guvernul Israelului
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Companiile de Inteligență Artificială încearcă să-l construiască pe Dumnezeu, spune un director european
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
Un studiu ar fi aflat de ce femeile dorm mai puțin și mai prost decât bărbații
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
O femeie a murit otrăvită cu plumb după ce a folosit un unguent pentru hemoroizi
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Un avocat de 36 de ani este Superman de Brazilia
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Escrocherie de peste 1 milion de lire sterline cu bilete la concertele lui Taylor Swift
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei
Studiile arată ce cred femeile despre bărbații chei