Home » D:News » Cea mai vârstnică persoană care s-a vindecat de coronavirus

Cea mai vârstnică persoană care s-a vindecat de coronavirus

Cea mai vârstnică persoană care s-a vindecat de coronavirus
Publicat: 13.03.2020
O vârstnică din Wuhan, trecută de 100 de ani, este cea mai bătrână persoană care a scăpat cu viaţă în urma infectării cu virusul 2019-nCoV.

O femeie de 103 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Wuhan, infectată cu noul coronavirus. Medicii au declarat-o vindecată în mai puţin de o săptămână, iar pacienta a fost externată.

Zhang Guangfen a fost depistată pozitiv pentru coronavirus în data de 1 martie, fiind internată ulterior într-un spital din oraşul chinez Wuhan, considerat punctul de plecare al virusului 2019-nCoV.

Deşi starea pacientei era destul de gravă, femeia de 103 ani s-a recuperat rapid, în doar şase zile, întrucât nu suferea şi de alte afecţiuni. Zhang Guangfen a fost externată marţi din unitatea medicală unde i-a fost administrat tratamentul.

Centenara din Wuhan este cu doi ani mai în vârstă decât ultimul deţinător al „recordului” de cea mai bătrână persoană care a scăpat cu viaţă în urma infectării cu virusul 2019-nCoV.

Momentul în care femeia a fost externată a fost filmat, iar imaginile au fost comentate de unii internauţi drept „pline de speranţă”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase