Prima pagină D:News

Cel mai lung zbor din istorie ca urmare a pandemiei de coronavirus

Redactia Descopera.ro | 03.20.2020 | ● Vizualizări: 2620

Un avion de pasageri al Air Tahiti Nui a înregistrat cel mai lung zbor de până acum al unui avion de pasageri, 15.715 kilometri, între Papeete, Tahiti (Polinezia franceză), şi Paris, Franţa.

Industria aviaţiei a fost puternic lovită de criza coronavirusului. Mii de zboruri au fost anulate până acum, iar unele companii anunţă că riscă falimentul. Air Tahiti Nui îşi continuă activitatea şi tocmai a înregistrat cel mai lung zbor din istorie. 15.715 kilometri s-a deplasat un avion al Air Tahiti Nui, din Papeete, Polinezia franceză, până la Paris, Franţa.

În mod normal, avioanele care zburau pe această rută făceau escală la Los Angeles, pe LAX.

Donald Trump a ordonat însă în urmă cu câteva zile ca niciun avion de pasageri din Europa să nu mai aterizeze pe teritorul SUA, potrivit Mediafax.

Zborul a durat puţin sub 16 ore, iar la bord s-au aflat patru piloţi. Avionul este un Boeing 787-9.

Producătorul de aeronave american Boeing ia în considerare oprirea temporară a activităţii de producţie la uzinele sale din Statele Unite din cauza răspândirii coronavirusului, au precizat mai multe surse pentru Reuters.

Compania nu a luat încă o decizie finală şi oficială cu privire la calendarul şi durata unei opriri potenţiale a muncii, întrucât cântăreşte în continuare măsurile pe care să le ia pentru sănătatea angajaţilor şi potenţialul impact mai larg al crizei asupra lanţului său de aprovizionare.

Boeing are 70.000 de angajaţi şi 14 cazuri de coronavirus confirmate printre aceştia, majoritatea la centrul său din Everett, la nord de Seattle, oraş cu multe îmbolnăviri cu Covid-19.

Şi celălalt mare producător de aeronave din lume, Airbus, a anunţat zilele trecute că opreşte activitatea fabricilor sale din Spania şi Franţa pe o durată de patru zile.