Home » D:News » De ce are Rusia mai puţine cazuri de coronavirus decât Luxemburg – analiză CNN

De ce are Rusia mai puţine cazuri de coronavirus decât Luxemburg – analiză CNN

De ce are Rusia mai puţine cazuri de coronavirus decât Luxemburg – analiză CNN
Publicat: 25.03.2020
Rusia a anunţat 495 de pacienţi bolnavi de coronavirus. Prin comparaţie, una dintre cele mai mici ţări din Europa, Luxemburg, cu o populaţie de doar 628.000 oameni, are peste 1.100 de cazuri confirmate.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că ţara sa a reuşit să limiteze extinderea epidemiei de coronavirus, iar situaţia este „sub control” datorită unor măsuri ferme, notează CNN.

Dar întrebarea este dacă Rusia a reuşit într-adevăr să ţină sub control noul tip de coronavirus. Potrivit informaţiilor comunicate de oficialii ruşi, strategia lui Vladimir Putin pare să fi funcţionat. Numărul de cazuri confirmate de infectare cu coronavirus este surprinzător de scăzut, în condiţiile în care Rusia are o graniţă foarte lungă cu China, ţara cu cele mai multe cazuri de infecţie la nivel mondial.

Rusia are o populaţie de 146 de milioane de locuitori, însă are doar 495 de cazuri de infecţie raportate. Prin comparaţie, Luxemburgul are aproximativ 628.000 de locuitori şi marţi a anunţat că a înregistrat peste 1.000 de cazuri de infectare şi opt decese.

Măsurile luate din timp de autorităţile de la Moscova, precum închiderea graniţei cu China pe 30 ianuarie, dar şi instituirea unor zone de carantină, ar fi putut contribui la controlarea situaţiei, spun unii experţi.

„Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a spus , iar Rusia a făcut exact acest lucru de la finalul lunii ianuarie”, a declarat Melita Vujnovic, reprezentantul OMS în Rusia.

Vujnovic a adăugat că Rusia a luat şi alte măsuri de limitare a infecţiilor. „Testarea şi identificarea cazurilor, monitorizarea persoanelor cu care pacienţii au intrat în contact, izolarea, acestea sunt măsuri pe care OMS le propune şi recomandă şi ele au fost în vigoare tot timpul în Rusia. Iar distanţarea socială este a doua componentă”, a spus oficialul, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, există voci care susţin că situaţia din Rusia nu este cea pe care Kremlinul încearcă să o promoveze.

Ascunde Rusia bolnavii de coronavirus?

Anastasia Vasilyeva, liderul Alianţei Medicilor din Rusia, a declarat în repetate rânduri că autorităţile ascund numărul real de infecţii cu noul coronavirus, diagnosticând persoane cu pneumonie în loc de Covid-19.

„Când a murit primul pacient cu noul coronavirus, au declarat cauza morţii ca fiind o tromboză. Acest lucru este evident, nimeni nu moare din cauza coronavirusului în sine, se moare din cauza complicaţiilor, deci este foarte simplu să manipulezi”, a spus Vasilyeva pentru CNN.

Oficialii din domeniul sănătăţii de la Moscova au negat acuzaţiile şi au anunţat că au testat de coronavirus toţi pacienţii care suferă de pneumonie. De altfel, declaraţiile Anastasiei Vasilyeva sunt puse la îndoială şi de Melita Vujnovic.

„Nu cred că se ascunde ceva. Şi nu înseamnă că nu s-ar putea să înregistrăm o creştere rapidă a numărului de cazuri în următoarea perioadă, pentru că am mai văzut asta în alte ţări”, a spus Vujnovic.

Vladimir Putin a abordat şi el subiectul miercuri. El a declarat că există posibilitatea ca unele cazuri de infectare cu noul coronavirus să nu fie cunoscute de către autorităţi, dar a respins categoric ideea că autorităţile ar prezenta date false.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase