Home » D:News » Ora de Vară 2020. Sâmbătă noaptea dăm ceasurile înainte şi dormim o oră mai puţin

Ora de Vară 2020. Sâmbătă noaptea dăm ceasurile înainte şi dormim o oră mai puţin

Ora de Vară 2020. Sâmbătă noaptea dăm ceasurile înainte şi dormim o oră mai puţin
Publicat: 28.03.2020
România va trece din nou la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 martie 2020, când ora 03:00 va deveni ora 04:00.
ORA DE VARĂ 2020. Duminica aceasta este singura zi din an cu 23 de ore, fiind asfel cea mai scurtă zi a lui 2020.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, se face trecerea la ora de vară, moment în care ceasurile se vor da înainte în acelaşi timp în toate ţările Uniunii Europene.

Această practică poate să nu mai dureze mult deoarece Parlamentul European a decis anul trecut ca până în 2021 să se renunţe la obligativitatea trecerii la ora de vară. Fiecare ţară urmează să decidă până atunci dacă va renunţa sau nu la această practică care durează din timpul Primului Război Mondial. Ora de vară a fost introdusă atunci cu scopul de a economisi energia în baza unei propuneri făcută încă din 1895, de entomologul neozeelandez George Vernon Hudson. 
 
ORA DE VARĂ 2020. Germania a fost prima ţară care a implementat ora de vară. Ceasurile au fost date înainte la ora 23:00, pe 30 aprilie 1916, pentru prima dată. Ulterior şi alte state au început să facă acest lucru.
 
România a adoptat trecerea la ora de vară în 1932, modificare care s-a păstrat până în prezent, cu o perioadă de suspendare între 1943 – 1979.
 
În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
 
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.
 
ORA DE VARĂ 2020.  De-a lungul timpului, medicii au atras atenţia asupra dezechilibrelor care se produc la nivelul sănătăţii oamenilor, în special la nivel psihic şi psihologic, pe fondul trecerii la ora de vară. 
 
Din acest motiv, unele state, precum Islanda sau Rusia au renunţat în timp să o mai folosească, pentru a nu mai stresa cetăţenii.
 
Un raport mai vechi al Academiei Ruse de Ştiinţe Medicale arată că atunci când ceasul se dă înapoi sau înainte cu o oră, numărul de atacuri de cord se măreşte de 1,5 ori, rata sinuciderilor creşte cu 66%, iar serviciul de ambulanţă este mult mai solicitat.
 
ORA DE VARĂ 2020. Nu se ştie când şi dacă România va renunţa la ora de vară, până atunci nu uitaţi ca sâmbătă spre duminică, 29 martie 2020 să vă daţi ceasurile cu o oră înainte.
 
 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase