Home » D:News » Italia declara starea de urgenta la Pompeii

Italia declara starea de urgenta la Pompeii

Italia declara starea de urgenta la Pompeii
Publicat: 07.07.2008
Guvernul italian a declarat stare de urgenta in situl arheologic al anticului Pompeii, unul dintre cele mai bine conservate orase antice, cu scopul de a-l salva de la distrugere dupa decenii de indiferenta din partea autoritatilor, anunta Reuters.

Purtatorul de cuvant al guvernului a anuntat ca o comisie speciala urmeaza sa se ocupe de orasul acoperit de cenusa vulcanica a Vezuviului in anul 79 e.n..

„Nici daca am cataloga situatia Pompeiiului drept intolerabila si tot nu ar fi suficient pentru a descrie situatia sitului”, declara Sandro Bondi, ministrul italian al culturii. Lipsa fondurilor, furturile, ghizii ilegali, miile de masini care parcheaza in zonele interzise, cainii vagabonzi si degradarea frescelor antice au dus la o situatia deplorabila a stravechiului oras, actualmente unul dintre cele mai apreciate vestigii din Patrimoniul UNESCO.

Un reportaj publicat recent in Corriere della Sera, arata ca peste 1500 de case au fost inchise, datorita degradarii frescelor din perioada romana. Din cauza lipsei de ingrijire, acestea au devenit aproape invizibile, subliniaza cotidianul italian. „In fiecare an, circa 150 de metri patrati de fresce si opere de arta dispar pentru totdeauna datorita conditiilor precare in care au fost tinute inca din 1978”, anunta si Antonia Irlando, consilierul regional insarcinat cu protectia siturilor arheologice.

Situatia este cu atat mai alarmanta cu cat locuitorii orasului Napoli, aflat in apropierea sitului, au ales sa rezolve criza gunoaielor prin depozitarea acestora la periferiile Pompeiului.

Sursa:Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase