Home » D:News » Urme de agricultura primitiva, descoperite in Yemen

Urme de agricultura primitiva, descoperite in Yemen

Urme de agricultura primitiva, descoperite in Yemen
Publicat: 17.07.2008
In zonele desertice ale Yemenului, un grup de arheologi a descoprit o noua dovada, datand de 5200 de ani, a tranzitiei de la vanatoare si cresterea animalelor la agricultura bazata pe irigatii artificiale, anunta ScienceDaily.

„Agricultura in Yemen a aparut relativ tarziu, comparativ cu alte zone ale Orientului Mijlociu, acolo unde o astfel de activitate are o vechime de aproape 12.000 de ani”, declara Michael Harrower, specialist in cadrul Departamentului de Antropologie al Universitatii din Toronto. „Este evident ca primii fermieri din aceasta zona geografica au intalnit un mediu unic, propice dezvoltarii agriculturii. Descoperirile noastre arata, insa, ca acei oameni au adaptat sisteme de irigatii avansate pentru timpul in care traiau, cu scopul de a extinde suprafatele cultivate chiar si in zone relativ aride”, continua acelasi Harrower.

Cercetatorii au topografiat situl arheologic pentru a intelege mai bine cum primii fermieri din Yemen au dezvoltat o asemenea tehnologie avansata, folosita pentru a iriga terenurile agricole si cum a influentat aceasta dezvoltarea ulterioara a primelor comunitati umane. Acestia sunt unanim de acord ca dreptul la apa, pe care il avea orice trib, a schimbat in timp ideologia si cultura primitiva ducand la o dezvoltare puternica a comunitatilor tribale. In timp, schimbarile au dus la aparitia puternicelor orase cetati care au modificat desertul, transformandu-l intr-un loc propice vietii.

Sursa: Science Daily
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase