Home » D:News » Cea mai veche carte de bancuri din lume

Cea mai veche carte de bancuri din lume

Cea mai veche carte de bancuri din lume
Publicat: 16.03.2009
Mary Beard, un academician din cadrul Universitati Cambridge a descoperit cea mai veche carte de glume din intreaga istorie a omenirii. Denumita “Philogelos” sau “Iubitorul de rasete”, culegerea de glume cuprinde cele mai cunoscute bancuri care circulau in Roma Antica si a fost scrisa in urma cu 1700 de ani.

Cartea dateaza din secolul III sau IV d.Hr. si cuprinde nu mai putin de 265 de bancuri, majoritatea adaptate vremurilor si situatiilor sociale din antichitatea romana. “Aceasta colectie de gaguri stravechi contrazice mitul popular din zilele noastre conform caruia romanii erau un popor mandru, rigid, invesmantat in toga, care se ocupa doar de razboaie si construia drumuri alaturi de bai termale”, afirma  Mary Beard.

Spre surpriza cercetatorilor glumele erau adresate unor tipare comportamentale des intalnite in Imperiul Roman, precum “profesorul tacanit” sau “profetul sarlatan”. Cartea era scrisa in limba greaca asemeni multor tratate stiintifice, istorice, literare sau medicale care ne parvin din perioada Imperiului Roman. Autorii sai au fost doi ilustri necunoscuti culegatori de umor antic, pe nume Hierocles si Philagrios. Unul dintre bancuri a fost datat inca din anul 248 d.Hr. , si relateaza poveste unui atlet care obtinuse rezultate slabe, fiind incurajat de un spectator “Nu-ti face probleme, poate la viitoarele Jocuri Seculare vei fi mai norocos”. Alt banc ironizeaza prostia umana, des intalnita si in acele vremuri : “Un barbat din Kyme inota  cand a inceput sa ploua. Speriat ca s-ar putea uda, el s-a scufundat cat mai adanc in apa raului”. Bancurile despre sclavi erau la mare moda in Roma Antica. Un astfel de banc povesteste despre un cetatean roman care a cumparat un sclav. Sclavul a murit la scurt timp dupa aceasta. Siderat, romanul s-a plans negustorului de sclavi. Acesta i-a raspuns: “Ei bine, nu a murit cat timp a fost in proprietatea mea, este o surpriza si pentru mine, crede-ma “. In opinia cercetatorilor cartea a fost fie o sursa de glume pentru un comic, fie o culegere de bancuri adunate si clasificate de catre un erudit antic.

Sursa: Daily Mail

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase