Home » D:News » Curs de vara de pictura pentru copii

Curs de vara de pictura pentru copii

Curs de vara de pictura pentru copii
Publicat: 22.05.2009
Joaca de-a pictorul, cu Maria Petreanu. La Fundatia Calea Victoriei din 19 iunie, 18:00.

Atelierul pentru copii despre curente si stiluri din pictura se va concentra pe citeva imagini sau citiva pictori care ilustreaza sau se incadreaza intr-un anumit stil. Cursul propune citeva stiluri mai accesibile si atragatoare pentru copii, precum si tehnici care pot fi usor intelese si puse in practica pentru a realiza propria lucrare. Prima parte a fiecarui atelier va cuprinde o scurta prezentare, cu imagini, a respectivului stil sau curent artistic dupa care cursantii vor incerca sa deseneze sau picteze in “stilul” respectiv, folosind propriile idei, teme dar si sugestiile profesorului.

1. Cum pictau oamenii acum mii de ani – Arta primitiva (si arta moderna). Vom vedea citeva imagini cu arta primitiva si apoi vom incerca sa facem propria lucrare in stil primitiv sau modern/primitiv. Desenul copiilor este foarte apropiat de stilul jucaus si surprinzator al primitivilor, cu teme vegetale si animale. Vom desena inspirindu-ne din temele populare ale diverselor popoare.

2. Regi, regine si catei – portrete de familie. Multa vreme pictorii faceau lucrari care erau comandate de oamenii instariti: regi, regine, conti sau boieri, care atunci cind isi faceau portretul, unde apareau deseori mai frumosi decit in realitate, acesta putea contine si alti membri ai curtii sau anturajului: copii, catei, servitori, cai, etc. Aici cursantii sint invitati sa aduca fotografii la alegere, ale familiei sau ale cunostintelor dupa care sa faca un portret de familie sau un portret memorabil.

3. Frumusetea redescoperita – Renasterea si mari pictori: Michelangelo, Leonardo Da Vinci si Botticelli. Dupa o vreme indelungata in care cele mai multe tablouri si picturi din Europa ilustrau povesti religioase, a aparut o miscare culturala numita Renasterea, care a redescoperit frumusetea corpului uman si legendele grecesti din antichitate: zeii, zeitele, animalele fantastice. Vom incerca sa facem propria lucrare care sa aiba in centru omul, frumusetea, povestile si simbolurile.

4. Arta noua sau cum putem sa ne inspiram din natura – Art Nouveau. Acum o suta de ani oamenii au inceput sa se inspire in arta din formele si frumusetea naturii, formele unduioase ale plantelor, lianelor si copacilor. Pictura, arhitectura si hainele oamenilor parca aveau viata si dansau. Vom incerca sa facem picturi in stilul artei noi (de acum 100 de ani), pornind de la formele si miscarea elementelor naturale din jurul nostru.

5. Cum sa facem imagini din puncte multicolore – Pointilismul. Pentru ca se plictisisera sa deseneze doar cu linii, niste artisti inventivi s-au gindit sa faca imagini colorate folosind multe puncte si multe culori, care sa dea impresia de lumina si miscare. Putem face si noi picturi folosind multe puncte colorate, ca un mozaic sau un puzzle din care sa se nasca o pictura inedita.

Durata curs: 5 ateliere
Frecventa: saptaminal
Cost curs: 150 ron
Loc desfasurare: Fundatie
Data: 19 iunie, 18:00

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase