Home » D:News » Sobolanul-robot va desfasura actiuni de salvare

Sobolanul-robot va desfasura actiuni de salvare

Sobolanul-robot va desfasura actiuni de salvare
Publicat: 02.07.2009
Dupa sase ani de studii, specialistii de la universitatile din Bristol si Sheffield, Marea Britanie au construit un robot care va putea cerceta locurile unde s-au produs dezastre, in cautarea supravietuitorilor.

Scratchbot – asa se numeste prototipul – este un robot capabil sa exploreze locuri intunecoase ori camere pline de fum, bazandu-se numai pe senzorii plasati pe “mustatile “ sale lungi. Constructorii sai s-au inspirat din modul de orientare al sobolanilor, care isi folosesc “mustatile” pentru a cerceta spatiile fara vizibilitate.

Asa-numitele “mustati”, prezente la multe mamifere, sunt peri senzitivi, denumiti vibrize, cu ajutorul carora animalele percep caracteristicile spatiului din jur, ceea ce le ajuta sa se orienteze chiar pe intuneric.

“Mustatile” lui Scratchbot sunt de 4 ori mai lungi decat ale sobolanilor si sunt realizate din fibra de carbon; sunt asezate in doua grupuri de cate noua, de o parte si de alta a “capului” si se pot misca in sus si in jos de 6 ori pe secunda, cu ajutorul unui mic motor.

Sursa: Telegraph Science

CITESTE SI:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase