Home » D:News » Sigur.info lanseaza concursul pentru copii si tineri „Cum te vad ceilalti pe Internet? Gandeste inainte sa postezi”

Sigur.info lanseaza concursul pentru copii si tineri „Cum te vad ceilalti pe Internet? Gandeste inainte sa postezi”

Sigur.info lanseaza concursul pentru copii si tineri „Cum te vad ceilalti pe Internet? Gandeste inainte sa postezi”
Publicat: 20.12.2009
Pe data de 9 februarie 2010 se sarbatoreste la nivel european Ziua Sigurantei pe Internet 2010, eveniment desfasurat anual in peste 50 de tari sub egida retelei europene INSAFE - European Safer Internet Network, in cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene. In Romania evenimentul va fi organizat de consortiul Sigur.info, coordonat de Salvati Copiii Romania, in parteneriat cu Positive Media si Focus – Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual.

Pentru a marca Ziua Sigurantei pe Internet 2010, consortiul
Sigur.info lanseaza concursul „Cum te vad ceilalti pe Internet?
Gandeste inainte sa postezi”, la care sunt invitati sa participe
copiii si tinerii intre 6 si 19 ani. Sub coordonarea unui adult,
acestia pot inscrie in concurs proiecte multimedia in care sa
ilustreze necesitatea protectiei identitatii pe Internet si
consecintele nerespectarii regulilor de protejare a informatiilor
personale asupra relatiilor sociale. Competitia este deschisa atat
scolilor, cluburilor de tineret, cat si copiilor in mod individual,
data limita de transmitere a proiectelor fiind 26 Ianuarie 2010.
Regulamentul complet al competitiei poate fi consultat la adresa
http://sid2010.sigur.info
.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei Sigurantei pe Internet au
ca scop promovarea utilizarii intr-un mod mai sigur si responsabil
a tehnologiei online si a telefoanelor mobile, mai ale de catre
copii si adolescenti, precum si constientizarea si educarea
acestora asupra pericolelor navigarii nesupravegheate pe Internet.
Romania a participat pentru prima data la acest eveniment in urma
cu 2 ani, castigand locul intai la concursul european „Ziua
Sigurantei pe Internet 2008”, categoria 5-10 ani, cu proiectul „I’m
just a Kid”, realizat de o clasa de 18 copii de la Colegiul
Gimnazial Zaharia Boiu din Sighisoara. La editia 2009 au fost
premiate 9 echipe castigatoare ale concursului national „Familia
mea Internauta”, precum si echipa formata din cinci tineri romani,
castigatoare a competitiei europene „Navigheaza pe Internet –
Gandeste-te la Intimitatea ta”, organizata cu ocazia Zilei
Protejarii Datelor Personale.

Safer Internet Plus este un program sprijinit de Comisia Europeana,
care cuprinde centre nationale active in toata Uniunea Europeana,
avand ca obiectiv comun promovarea utilizarii in conditii de mai
mare siguranta a Internetului si a noilor tehnologii online de
catre copii. Proiectul isi propune sa ofere profesorilor,
parintilor si copiilor cunostinte si instrumente pentru protectia
in noul mediu tehnologic si contine trei componente:
• Awareness – actiuni de constientizare si educare privind
avantajele utilizarii noilor tehnologii si masurile de prevenire a
riscurilor Internetului;

• HelpLine – informare si consiliere pentru copii si adulti prin
telefon sau online;
• HotLine – raportarea continutului ilegal catre autoritati
(http://safernet.ro/)

Un alt obiectiv este constituit de combaterea continutului ilegal
si daunator al unor site-uri (pornografie, rasism, xenofobie, etc.)
si incurajarea utilizarii responsabile a Internetului si a noilor
tehnologii de comunicare.

Pentru mai multe detalii vizitati site-ul www.sigur.info.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase