Home » D:News » „Mediafax Foto – Best of”: cele mai bune fotografii din 2008 şi 2009, expuse pe Calea Victoriei

„Mediafax Foto – Best of”: cele mai bune fotografii din 2008 şi 2009, expuse pe Calea Victoriei

Publicat: 08.06.2010
Mediafax Foto, liderul pieţei româneşti de fotografie de presă, deschide marţi, 8 iunie, o expoziţie în aer liber, pe gardul Muzeului Naţional de Artă al României, cuprinzând 50 de imagini dintre cele mai bune fotografii de presă ale anilor 2008 şi 2009.

Expoziţia „Mediafax Foto – Best of”, ajunsă la a treia ediţie,
readuce evenimentele văzute prin obiectivul aparatului de
fotografiat în locul în care ele s-au desfăşurat, în spaţiul
public.

Timp de o lună, în perioada 8 iunie – 4 iulie, oricine va trece
pe Calea Victoriei prin dreptul Muzeului Naţional de Artă al
României va putea vedea 50 de imagini reproduse pe panouri de mari
dimensiuni, la o calitate grafică excepţională.

Fotografiile au fost selectate dintre cele mai bune imagini
realizate de fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto în
decursul anilor 2008 şi 2009. „Ca şi în ediţiile precedente,
retrospectiva Mediafax Foto supune atenţiei dimensiunea nu doar
documentară, ci şi emoţională a fotografiei de presă, prea puţin
pusă în valoare în mass-media din România. Expoziţia se adresează
atât publicului larg, cât şi fotografilor sau editorilor,
dezvăluind frânturi de viaţă din ultimii doi ani prin imagini
despre oamenii din jurul nostru”, spune Mihai Vasile, editor-şef
Mediafax Foto.

O expoziţie fără bilet de intrare şi program de vizitare,
„Mediafax Foto – Best of 2008/2009” redă evenimente de primă
pagină, dar şi fragmente memorabile de viaţă. De la summitul NATO
din Bucureşti la protestul muncitorilor chinezi din faţa Ambasadei
Chinei, de la mitingurile electorale din toamna anului trecut la
sărbătorile populare de 1 Mai, de la Noaptea Muzeelor şi Festivalul
Internaţional de Teatru de la Sibiu la încleştările din competiţii
sportive – toate acestea se regăsesc în expoziţie prin imagini care
dezvăluie un unghi inedit de a privi evenimentele. Imagini ale unor
personalităţi ca Herta Müller sunt completate de portrete ale unor
oameni necunoscuţi, surprinşi în momente de răscruce.

La fotografiile din România se adaugă o serie de imagini
realizate de fotoreporteri sau colaboratori ai Mediafax Foto în
Statele Unite ale Americii imediat după alegerea preşedintelui
Barack Obama, în Kosovo în momentul proclamării independenţei
provinciei faţă de Serbia, în Irak, Zimbabwe şi Ucraina.

Fotoreporterii şi colaboratorii Mediafax Foto ale căror lucrări
sunt cuprinse în expoziţie sunt: Andreea Alexandru, Andreea
Balaurea, Mihai Barbu, Florin Buliga, Răzvan Chiriţă, Cosmin Dan,
Bogdan Dincă, Ikuru Kuwajima, Ştefan Jora, Elmar Lemes, Vlad
Lodoaba, Silviu Matei, Bogdan Maran, Ovidiu Dumitru Matiu, Darius
Mitrache, Marius Nemeş, Carmen Obreja, Adi Pîclişan, Luiza Puiu,
Andrei Pungovschi, Mircea Roşca, Bogdan Stamatin, Tudor Ştefan,
Radu Tuta, Mihail Ursu, Mihai Vasile, Anita Vizireanu şi Constantin
Vlădescu.

Mediafax Foto este liderul pieţei româneşti de fotografie de
presă. Departamentul foto al Mediafax dispune de o reţea de peste
100 de fotografi profesionişti şi furnizează zilnic cel mai
consistent flux românesc de fotografie de eveniment. Din 2003,
Mediafax Foto este distribuitorul exclusiv pentru România al
serviciului fotografic AFP, iar din iulie 2007 distribuie
fotografiile şi arhiva European Pressphoto Agency (epa) pe piaţa
secundară mass-media din ţară, precum şi serviciul de fotografie şi
arhiva Reuters pentru periodice, edituri, publicaţii online locale,
companii comerciale, agenţii de PR şi ONG-uri. În 2008, Mediafax
Foto a încheiat noi parteneriate, cu vario images, pentru
distribuţia de fotografii pentru publicaţiile periodice şi
segmentul comercial, şi cu The Associated Press, pentru distribuţia
de imagini pentru aceleaşi segmente. În 2009, Mediafax Foto a
devenit distribuitor al imaginilor New York Times şi age fotostock
pentru ziare, reviste, new media, edituri şi agenţii de
publicitate.

DESCOPERA lumea in care traiesti!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Cum a început revoluția rusă pe străzile Iașiului
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de ele?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Teama de incertitudine: când devine toxică pentru sănătatea mintală?
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând pe fiecare poet pe care-l citeam”
Ana Blandiana, la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”: „Am învățat să citesc și am început să scriu imitând ...
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Test de cultură generală. De ce miros urât câinii uzi?
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Sonda Juno de la NASA a surprins un lac de lavă ce ar putea înghiți orașe întregi pe unul dintre sateliții lui Jupiter
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Coreea de Nord sfidează ONU și lansează mai multe rachete balistice
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
O statuie veche de 3.400 de ani a lui Ramses al II-lea, recuperată de autoritățile egiptene
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Moartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Regele Norvegiei, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, va participa la mai puține activități publice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
Angajații din toată lumea sunt în pericol din cauza schimbărilor climatice
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
1 din 3 fete lipsește de la școală din cauza durerilor menstruale
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
Cum vor autoritățile din Milano să protejeze liniștea locuitorilor?
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției
Cercetătorii au identificat regiunea din creier implicată în controlul atenției