Home » D:News » Ambalajele produselor alimentare conţin substanţe chimice nocive

Ambalajele produselor alimentare conţin substanţe chimice nocive

Ambalajele produselor alimentare conţin substanţe chimice nocive
Publicat: 02.04.2011
Consumul de alimente proaspete poate reduce nivelul de expunere la toxine, în timp ce ambalajele din material plastic şi cutiile în care sunt depozitate alimentele pot introduce în hrana noastră cel puţin două substanţe chimice dăunătoare, a confirmat un nou studiu.

Chimicale precum bisphenol A (BPA) şi DEPH (o substanţă din
grupa ftalaţilor) sunt aditivi care cresc fluiditatea sau
plasticitatea materialului la care se adaugă şi care se găsesc în
componenţa multor ambalaje.
Ele pot perturba atât sistemele hormonale ale animalelor, cît şi pe
cele ale oamenilor, pot crea determina tulburări ale dezvoltării şi
ale reproducerii, iar în cele mai grave cazuri pot favoriza
apariţia cancerului, a unor boli de inimă sau a unor tulburări
neurologice.

Un studiu recent a arătat că, dacă timp de trei zile, am consuma
numai alimente proaspete, ar fi de ajuns pentru a reduce la
jumătate nivelul acestor chimicale în organism.

„Ambalajele alimentare constituie principala sursă de expunere la
BPA şi DEHP. Vestea buna este că studiul nostru oferă oamenilor o
alternativă. Decizia le aparţine. Ei aleg daca vor sau nu să reducă
nivelul de toxine din corp,” a declarat Ruthann Rudel, chimist
toxicolog de la Silent Spring Institute, SUA.

Pentru a se demonstra ca aceste substanţe sunt dăunătoare, Rudel şi
colegii săi au ales 20 de familii, alcătuite fiecare din 2 adulţi
şi 2 copii, originare din zona Golfului San Francisco şi care,
consumând alimente congelate, erau expuşi chimicalelor.

Pe parcursul a opt zile de studiu, cercetătorii au luat mostre de
urină de la fiecare participant pentru a urmări nivelul de BPA şi
DEHP.

Studiul a fost structurat astfel încât, la început, familiie să
urmeze alimentaţia lor obişnuită, apoi, timp de trei zile, să
consume numai mâncare preparată special pentru ei, iar în final să
revină la dieta lor.

În cele trei zile de la mijlocul studiului, majoritatea produselor
alimentare au fost proaspete. Cutiile nu au fost permise, s-a
evitat folosirea ustensilelor sau a vaselor din plastic. Produse
alimentare şi băuturile au fost depozitate în recipiente de
sticlă sau oţel inoxidabil. Chiar şi cafeaua a trebuit să fie
făcută într-o cafetieră fără componente din plastic..

Testele au arătat că, în acest interval de timp destul de scurt,
nivelul de BPA din corpurile participanţilor a scăzut, în medie, cu
66%, iar cel de DEHP, cu 50% până la 95%.

Rezultatele cercetării sunt susţinute şi de alte studii mai vechi
care au arătat că nivelul de BPA este foarte crescut în rândul
alimentelor conservate.

„Atât studiul nostru, cât şi altele anterioare, duc, mai mult sau
mai puţin,la aceeaşi concluzie, iar concluzia este că, cel mai
probabil, ne vom otrăvi mai puţin dacă vom folosi alimente care nu
sunt stocate în ambalaje ce conţin BPA,” a declarat Schecter.

Deşi este adevărat că există o alternativă, este practic imposibil
să se elimine cu totul expunerile la aceste chimicale. Multe
procedee de prelucrare a alimentelor, inclusiv a laptelui de vacă,
includ recipiente de plastic.

Unele ţări au interzis deja folosirea BPA şi DEHP în ambalarea
produselor alimentare. Astfel de reglementări ar putea reprezenta,
în cele din urmă, singura modalitate de a scăpa de aceste substanţe
chimice din alimente şi din trupurile noastre.

Sursa: Discovery News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase