Home » D:News » Un turn solar înalt de 800 de metri va fi construit în Arizona! (VIDEO)

Un turn solar înalt de 800 de metri va fi construit în Arizona! (VIDEO)

07.28.2011
EnviroMission, o firmă australiană a demarat recent planurile de construcţie a unui turn solar ce va avea o înălţime de 800 de metri. Construcţia va fi realizată în statul american Arizona. Atunci când va fi terminat, întregul proiect ar trebui să genereze 200 de megawaţi de electricitate.

Pentru a vă face o idee legată de cât de grandioasă va fi
construcţia, trebuie menţionat că cel mai înalt zgârie-nori din
lume, Burj Khalifa din Dubai, este cu doar 28 de metri mai înalt
decât turnul solar plănuit de cei de la EnviroMission.

Tehnologia folosită în cadrul turnurilor solare diferă de
procesul de producere a energiei electrice dintr-o centrală solară
convenţională.

Aici nu se vor întâlni celule fotovoltaice sau oglinzi, procesul
de întreţinere al unui turn solar fiind unul relativ scăzut.
De fapt, modul de funcţionare al unui astfel de turn îmbină
trei tehnologii distincte, dar eficiente: efectul de seră, efectul
de horn şi turbinele de vânt
. Aerul este încălzit de
razele soarelui, sub un acoperiş circular translucid aflat la baza
turnului de unde, datorită convecţiei, se va ridica, urmând să fie
ghidat de turbine şi aspirat pe turn în sus. Acest flux de aer va
pune în mişcare turbinele, care vor produce energie electrică.

Există numeroase avantaje oferite de acesată tehnologie
regenerabilă. Turnul va funcţiona indiferent de condiţiile meteo,
în orice moment al zilei. În plus, nu vor exista emisii de dioxid
de carbon sau de alte substanţe poluatoare ca în cazul energiei
produse din hidrocarburi.

EnviroMission estimeaza ca proiectul va costa 750
milioane dolari, iar când va fi terminat turnul, în 2015, acesta va
furniza energie pentru 150.000 de case, continuând să facă acest
lucru pe parcursul unei perioade de până la optzeci de
ani.

În ciuda succesului pe care îl promit aceste construcţii,
specialiştii ne anunţă că pentru a alimenta un oraş ca Los Angeles,
cu 4 milioane de locuitori, ar fi nevoie de 12 astfel de
turnuri.

Recent au fost înregistrate câteva semne de progres, care dau
speranţe că în viitor un astfel de proiect va fi posibil. Compania
a demarat acţiuni în Jinshawan, o regiune din Mongolia, unde un
sistem asemănător produce 200 de kilowaţi, existând planuri de
extindere a tehnologiei şi în alte regiuni din Spania şi
Namibia.

Iată cum arată un astfel de turn solar:

Sursa:
SmartPlanet

Cele mai noi articole
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
12 ani de închisoare pentru un dentist care a efectuat o operație în timp ce stătea pe un hoverboard
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Cum arăta prima Dacia 1100 scoasă pe linia de producţie a uzinei de la Mioveni
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Google Maps va afişa câte cazuri de COVID-19 sunt într-o anumită zonă geografică
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cea mai mare eșuare în masă din istoria Australiei. Cel puțin 380 de balene au murit
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Cum au evoluat costumele de baie de-a lungul istoriei. Top 30 de imagini unice
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Norii de la țigările electronice nu sunt doar„vapori”. Cuvântul a fost ales pentru că sună inofensiv
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Lucrările de conservare a uneia dintre sculpturile lui Michelangelo au dus la descoperirea unor detalii necunoscute
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum să alegi un robot de bucătărie în funcție de caracteristici
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cum a vrut Nicolae Ceauşescu să demoleze Gara de Nord, construită din ordinul Regelui Carol I – FOTO
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Cinci tineri români care au câștigat medalia de argint la „Thales TechChallenge”
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
Sute de mii de prezervative uzate au fost reambalate pentru a fi vândute din nou
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
De ce unele telefoane Samsung au probleme legate de baterii?
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
„Afirmațiile grandioase” despre viața pe Venus nu sunt susținute de dovezi. Ce spun scepticii
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Speranțe pentru una dintre cele mai amenințate specii de pe Pământ. Doi pui au fost văzuți în Indonezia
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Fizicienii au descoperit că apa super răcită este, de fapt, două lichide diferite în unul singur
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu
Joacă gravitația un rol în cazul experimentului ”pisicii lui Schrödinger”? Un studiu recent spune că nu