Home » D:News » Ne vor adopta extratereştrii religiile?

Ne vor adopta extratereştrii religiile?

Ne vor adopta extratereştrii religiile?
Publicat: 07.10.2011
Tentanta întrebare a început să fie pusă la modul cel mai serios de un număr tot mai mare de oameni de ştiinţă. Între aceştia se detaşează profesorul german Christian Weidemann, un creştin fervent, care a ţinut o conferinţă fulminantă asupra posibilităţii ca fiinţele extraterestre să ne împărtăşească credinţele şi convingerile religioase.

Invitat principal al Conferinţei 100 Years Starship Symposium, care a avut loc în Orlando, Florida, profesorul Weidemann din cadrul Universităţii Ruhr-Bochum, a declanşat o nouă paradigmă afirmând că moartea şi învierea lui Iisus Hristos a avut rolul de a salva nu doar sufletele pământenilor, ci şi sufletele altor fiinţe din galaxii îndepărtate.

Întreaga Creaţie, aşa cum o definesc oamenii de ştiinţă în prezent, include circa 125 miliarde galaxii, în condiţile în care într-o singură galaxie sunt alte sute de miliarde de planete. Acest fapt creşte semnificativ posibilitatea existenţei vieţii inteligente pe alte planete. Pornind de la acestă situaţie profesorul Weidemann susţine că ar fi fost posibil ca Iisus Hristos să viziteze planetele extratereştrilor cu scopul sacrificarii pentru mântuirea lor.

Acelaşi om de ştiinţă nu exclude nici posibilitatea ca pământenii să fi fost singura specie care ar fi păcătuit, având implicita nevoie să fie salvaţi de Mântuitor.

Teoriile sale au inflamat deja mediile creştine americane, unde oamenii nu vor să accepte ipoteza unui Dumnezeu care ia mai multe forme.

Acest conflict teologic pare să se fi transformat deja într-o problemă care-i vizează mai mult pe creştini decât pe credincioşii altor religii.

Spre exemplu, hinduşii au un panteon compus din milioane de de zei, şi acceptă din start teoria lui Weidermann asupra încarnărilor multiple şi concomitente ale Lui Dumnezeu pe alte planete. De asemenea, musulmanii nu ar avea o problemă cu ideea că Dumnezeu s-ar fi încarnat pe mai multe planete, deoarece Mohamed era doar profetul lui Allah, nu o încarnare a sa.

Sursa: Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se dau drept angajați bancari
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Cum a justificat o mamă faptul că și-a tatuat copiii minori în mod repetat?
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția