Home » D:News » Şi dacă Yeti există?

Şi dacă Yeti există?

10.11.2011
Şi dacă Yeti există?
Se pare că legendara creatură jumătate om-jumătate maimuţă antropoidă, există şi trăieşte. Nu în Himalaya, cum ne-am fi aşteptat, ci într-o regiune izolată din Siberia. Cel puţin oficialii acelei regiuni pretind că au obţinut ”probe indisputabile” cu privire la existenţa celui mai celebru personaj din bestiarul criptozoologiei.

Oficialii regiunii miniere Kemerevo din Siberia susţin pe pagina de web proprie că au intrat în posesia unor mostre cu urme în zăpadă, şi chiar fire de păr care aparţin lui Yeti.

„În timpul traseului spre peştera Azasskaya, participanţii la expediţia ştiinţifică au descoperit dovezi palpabile şi indisputabile, pe baza cărora afirmăm cu toată responsabilitatea că în regiunea muntoasă Shoria, trăiesc celebrii Oameni ai Zăpezilor. Oamenii de ştiinţă au dat peste multe urme de tălpi întipărite în stratul de zăpadă, alături de probe mult mai palpabile precum excremente sau fire de păr rămase prinse de scoarţa copacilor, după ce Yeti se scărpina de aceasta, precum fac şi urşii, cerbii sau mistreţii”, declară oficialităţile regionale.

Expediţia a fost organizată cu fonduri puse la dispoziţie de guvernatorul regiunii Kemerovo, care a invitat în acest scop experţi din Statele Unite, Canada, precum şi alte ţări unde au fost semnalate creaturi asemănătoare Yeti, încă nedescoperite oficial, care trăiesc în zona Himalayei şi Tibetului.

Cu toate acestea, mărturii despre Yeti, apar şi din Statele Unite, Canada, China, Australia sau Caucaz.

Pe baza informaţiilor strânse până în prezent, cele mai multe semnalări vin totuşi din Siberia.

Regiunea Kemerevo din vestul Siberiei deţine bazinul de exploatarea a minereului de cupru din Kuzneţk. Pe baza ultimelor informaţii, oficialităţile intenţionează crearea în cadrul universităţii locale a unei catedre permanente de studiere şi monitorizare a misterioasei creaturi.

Sursa: The Telegraph

Cele mai noi articole
Apa ar putea fi motivul pentru care mayașii și-au părăsit unul dintre cele mai mari orașe
Apa ar putea fi motivul pentru care mayașii și-au părăsit unul dintre cele mai mari orașe
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
Dilemele etice pentru care vor trebui să fie pregătite mașinile autonome
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
SUA investighează o potențială scurgere de radiații la unul dintre laboratoarele sale nucleare
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Când se vor afişa rezultatele complete de la Evaluarea Naţională (Capacitate) 2020. Edu.ro anunţă notele pe judeţe
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica
Astronomii au descoperit patru obiecte pe care nu le pot clasifica
Admitere liceu 2020. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe Edu.ro
Admitere liceu 2020. Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate pe Edu.ro
Xiaomi va lansa primul televizor smart OLED însă va costa mai mult decât te-ai fi așteptat
Xiaomi va lansa primul televizor smart OLED însă va costa mai mult decât te-ai fi așteptat
Cercetătorii au descoperit o genă care suprimă simptomele Alzheimerului
Cercetătorii au descoperit o genă care suprimă simptomele Alzheimerului
Val de pneumonie în Kazahstan, în plină pandemie de coronavirus. Peste 1.700 de persoane au murit
Val de pneumonie în Kazahstan, în plină pandemie de coronavirus. Peste 1.700 de persoane au murit
Casa în care s-a născut revoluţionarul Che Guevara a fost scoasă la vânzare
Casa în care s-a născut revoluţionarul Che Guevara a fost scoasă la vânzare
Care sunt telefoanele care vor primi update la EMUI 11?
Care sunt telefoanele care vor primi update la EMUI 11?
Manipularea colesterolului ar putea opri cancerul pancreatic
Manipularea colesterolului ar putea opri cancerul pancreatic
Situri aborigene subacvatice, descoperite pentru prima oară de cercetători în vestul Australiei
Situri aborigene subacvatice, descoperite pentru prima oară de cercetători în vestul Australiei
Roboții cu abur, tehnologia care va explora spațiul?
Roboții cu abur, tehnologia care va explora spațiul?
Există un loc pe Pământ care continuă să se răcească, și nu să se încălzească. Un nou studiu arată de ce
Există un loc pe Pământ care continuă să se răcească, și nu să se încălzească. Un nou studiu arată de ce
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Rețelele sociale pot fi un mediu periculos pentru persoanele care prezintă risc de sinucidere
Rețelele sociale pot fi un mediu periculos pentru persoanele care prezintă risc de sinucidere
Tipurile de gripă de care suferim în copilărie influențează sensibilitatea la diferite tulpini la maturitate
Tipurile de gripă de care suferim în copilărie influențează sensibilitatea la diferite tulpini la maturitate