Home » D:News » Marele Zid Chinezesc e în pericol de a se dărâma

Marele Zid Chinezesc e în pericol de a se dărâma

Marele Zid Chinezesc e în pericol de a se dărâma
Publicat: 14.10.2011
După ce a rezistat invaziilor hoardelor mongole şi asaltului hunilor, Marele Zid Chinezesc este astăzi pe cale de dispariţie, ca urmare a neglijării şi a mineritului ilegal.

În anumite zone, zidul este distrus în proporţie de 80%, fiind descoperite găuri imense în structura construcţiei.

Conform unui raport publicat în ziarul chinez People’s Daily, o secţiune de 150 de kilometri din zona Laiyuan a fost distrusă în totalitate. Cauza? Mineritul ilegal. Mulţi chinezi sfărâmă structura ce dăinuie de mii de ani în cautarea unor minerale preţioase.

Zidul din zona Laiyuan a fost construit în timpul dinastiei Ming, între 1368 şi 1644. Regiunea este bogată în nichel şi cupru, iar numeroase companii ilegale folosesc explozibili pentru a căuta aceste metale valoroase, afectând astfel structura zidului.

Cu excepţia unor segmente din apropierea Beijingului, cea mai mare parte a Marelui Zid Chinezesc nu este protejată de autorităţi.

Dong Waohui, vice-preşedintele Great Wall Association, afirmă că „singurele zone protejate sunt cele care sunt populare în rândul turiştilor, precum Badaling, în apropiere de Beijing. Dar acele segmente reprezintă doar 50 km din lungimea zidului. Oamenii se gândesc doar la părţile celebre ale Zidului şi îşi închipuie că arată la fel peste tot„.

„În 2006, guvernul a dat o lege prin care se cere protejarea zidului, dar această problemă a căzut în sarcina oficialităţilor locale. Acestea ar trebui să includă în bugetul local bani pentru lucrări de întreţinere, dar acest lucru nu s-a petrecut”, a adăugat Dong.

„Marea problemă nu este mineritul ilegal, ci faptul că nu există lucrări de întreţinere de niciun fel”, a concluzionat Dong.

Sursa: The Telegraph

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase