Home » D:News » Limbajul vulgar auzit la televizor are legătură cu comportamentul agresiv al copiilor

Limbajul vulgar auzit la televizor are legătură cu comportamentul agresiv al copiilor

Limbajul vulgar auzit la televizor are legătură cu comportamentul agresiv al copiilor
Publicat: 18.10.2011
Un nou studiu a relevat faptul că înjurăturile şi obscenităţile care apar în timpul emisiunilor TV au o influenţă negativă asupra comportamentului tinerilor care aud acest limbaj: aceştia sunt mai înclinaţi să accepte şi să utilizeze ei înşişi un asfel de mod de a vorbi, uneori având şi o tendinţă mai pronunţată de a se angaja în acte de agresiune fizică.

„Obscenităţile reprezintă un prim pas. Nu e vorba despre faptul că tinerii merg la film, aud un cuvânt urât, iar apoi ies şi împuşcă pe cineva. Dar când aud şi apoi proferează ei înşişi obscenităţi, acest lucru îi poate face să alunece către un comportament mai agresiv”, a declara Sarah Coyne, coordonatoarea proiectului.

Împreună cu colegii ei de la Universitatea Brigham Young, SUA, cercetătoarea a intervievat un grup de 266 de elevi de gimnaziu pentru a vedea cum înjurăturile şi limbajul obscen de la TV şi din jocurile video le afectează comportamentul.

Cercetătorii au descoperit că acei copii care erau expuşi în măsură mai mare limbajului vulgar din emisiuni TV şi jocuri video îl şi utilizau ei înşişi în măsură mai mare şi erau mai predispuşi să manifeste violenta fizică şi relaţională. Însă, deoarece acest studiu face parte din categoria celor corelaţionale, tot ce se poate spune cu exactitate este că limbajul vulgar de la TV este legat indirect de agresivitate, dar nu faptul că o determină.

„În ansamblu, e vorba despre un efect moderat. Am derulat acelaşi model statistic şi în sens invers, pentru a vedea dacă tinerii agresivi folosesc un limbaj mai obscen şi acest lucru se reflectă în media, însă corelaţiile au fost mult mai slabe”, a completat coordonatoarea studiului.

Studiul a fost contestat de alţi autori, care au subliniat faptul că nu ia în considerare alte surse de limbaj obscen (precum muzica sau vocabularul folosit acasă, de membrii familiei) şi se bazează doar pe declaraţiile participanţilor la studiu, declaraţii care sunt subiective.

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase