Home » D:News » Oamenii de ştiinţă au înţeles de ce ne îngrăşăm la loc după diete

Oamenii de ştiinţă au înţeles de ce ne îngrăşăm la loc după diete

Oamenii de ştiinţă au înţeles de ce ne îngrăşăm la loc după diete
Publicat: 27.10.2011
Toate persoanele care au ţinut vreodată o dietă ştiu cât de dificil este să-ţi menţii noua greutate. Un nou studiu efectuat de cercetători din Australia a dezvăluit care este cauza pentru care oamenii tind să se îngraşe la loc: hormonii.

Studiul efectuat de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne a urmărit 50 de persoane supraponderale şi obeze ce au urmat o dietă timp de 10 săptămâni. Cercetătorii au vrut să observe efectele unei diete care conduce la pierderea a 10% din greutatea corporală.

Din cei 50 de voluntari, doar 34 au reuşit să slăbească 10% din greutatea iniţială, aceştia fiind studiaţi de-a lungul unui an de cercetători. Aceştia au descoperit că majoritatea voluntarilor au luat în greutate în cele 12 luni ulterioare dietei.

Cercetătorii au luat probe de sânge de la participanţi pentru a analiza nivelul a 9 hormoni care influenţează apetitul. Spre surprinderea oamenilor de ştiinţă, 6 din cei 9 hormoni prezentau un nivel care încurajau un apetit sporit. La un an distanţă de la dieta studiată, voluntarii au declarat că le este mai foame după ce mănâncă o masă în comparaţie cu nivelul de saţietate înregistrat înainte de dietă.

Autorul studiului, profesorul Joseph Proletto de la Universitatea din Melbourne, a declarat că „persoanele care se îngraşă la loc după ce ţin o dietă nu ar trebui să fie dezamăgite, a mânca este instinctul nostru de bază”.

Un expert în obezitate de la Universitatea Columbia din New York. Dr. Rudolph Liebel, a comentat rezultatele studiului: „Nu este o surpriză faptul că şi la un an distanţă corpul nostru continuă să reacţioneze împotriva pierderii în greutate”. Specialiştii cred că acest răspuns al corpului se menţine din vremurile în care pierderea în greutate constituia un pericol la adresa supravieţuirii şi a reproducerii.

Dr. Liebel a adăugat că apetitul sporit nu este singura problemă pe care o vor întâmpina persoanele care au slăbit foarte mult. Corpul acestor persoane va tinde să consume mai puţine calorii decât în mod normal, contribuind la „reţeta perfectă pentru îngrăşare”, a explicat Liebel.

Dr. George Bray, de la Pennington Biomedical Research Center, afirmă că mesajul cel mai important al studiului este acela că „este mai bine să nu ne îngrăşăm decât să încercăm ulterior să slăbim”.

Cercetarea a fost finanţată parţial de guvernul australian, fiind publicată în cel mai recent număr al jurnalului ştiinţific New England Journal of Medicine.

Sursa: MedicalXpress

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase