Home » D:News » Viitorii alcoolici pot fi identificaţi din copilărie

Viitorii alcoolici pot fi identificaţi din copilărie

Viitorii alcoolici pot fi identificaţi din copilărie
Publicat: 08.11.2011
Noi studii au demonstrat că dacă un bebeluş de sex masculin, al cărui tată este alcoolic, a înregistrat un deficit de vitamina K în timpul travaliului, a avut la naştere o greutate sub cea normală şi a avut probleme de comportament sau a suferit de ADHD în copilărie, atunci el are mari şanse ca, odată ajuns la maturitate, să devină dependent de alcool.

Studiile au fost efectuate la Universitatea din Kansas, SUA, şi la Institutul de Medicină Preventivă din Copenhaga, Danemarca.

Ele s-au întins pe o durată de 33 de ani, timp în care băieţii cu taţi alcoolici, dar şi cei ai căror taţi nu consumau alcool, au fost intervievaţi din 10 în 10 ani.

„Suntem foare siguri de aceste constatări. Indicatorii sunt atât de stabili şi evidenţi, încât orice profesor cu experienţă şi cunoştinţe în educaţie ar putea, în mai puţin de o săptămână, să identifice unul sau doi elevi care au această predispoziţie”, a declarat dr. Joachim Knop.

Specialiştii spun că identificarea copiilor cu asemenea probleme şi recomandarea unui tratament pentru ADHD i-ar putea împiedica pe aceşti băieţi să devina alcoolici la vârsta adultă.

Sursa: IceNews

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?