Home » D:News » Lacrimi, nu sânge: o descoperire revoluţionară le-ar putea face viaţa mai uşoară diabeticilor

Lacrimi, nu sânge: o descoperire revoluţionară le-ar putea face viaţa mai uşoară diabeticilor

Lacrimi, nu sânge: o descoperire revoluţionară le-ar putea face viaţa mai uşoară diabeticilor
Publicat: 13.11.2011
Persoanele care suferă de diabet – şi care trebuie să-şi măsoare glicemia de mai multe ori pe zi, luându-şi sânge – şi-ar putea, în viitor, controla mai uşor nivelul glucozei în organism graţie unei noi metode care implică, în loc de sânge, lichidul lacrimal.

Metoda a fost, deocamdată, testată pe animale (iepuri) de către specialiştii americani de la Universitatea din Michigan, care au constatat că nivelul glucozei din lacrimi este corelat cu cel al glucozei din sânge.

Controlul glicemiei (nivelul de glucoză din sânge) este esenţial: în cazul pacienţilor cu diabet de tip 1, caracterizat prin lipsa de insulină (hormonul care ajută la metabolizarea glucozei), e necesară măsurarea glicemiei de mai multe ori pe zi, pentru a afla dacă e necesară o injecţie cu insulină sau dacă nu cumva nivelul glucozei este prea scăzut (hipoglicemie).

Şi în cazul diabetului de tip 2, care poate fi ţinut sub control în bună măsură prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi administrarea de medicamente hipoglicemiante, e totuşi necesară măsurarea glicemiei de câteva ori pe săptămână, în stadiile mai avansate ale bolii.

În prezent, metoda standard este măsurarea, cu ajutorul unui mic aparat portabil, a nivelului sangvin de glucoză, după prelevarea unei picături de sânge din vârful unui deget, prin înţepare, dar studiile arată că mulţi diabetici nu-şi monitorizează corespunzător nivelul de glucoză din cauza disconfortului asociat cu înţepăturile repetate.

Există, de aceea, o mare cerere pentru o metodă neinvaziză de măsurare a nivelului glucozei, iar cea testată de oamenii de ştiinţă americani – şi care implică lichidul lacrimal în locul sângelui – ar putea înlocui, într-o zi, actuala metodă.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase