Home » D:News » Va erupe un supervulcan în 2012?

Va erupe un supervulcan în 2012?

Va erupe un supervulcan în 2012?
Publicat: 19.11.2011
Deşi există dovezi care atestă că supervulcanii au erupt de mai multe ori de-a lungul celor 4,5 miliarde de ani ai Pământului, NASA susţine că în 2012 nu va avea loc un astfel de eveniment.

Termenii de „supervulcan” şi „supererupţie” sunt relativ noi şi se referă la un vulcan a cărui erupţie explozivă ar elibera de 10 mii de ori mai multă lavă decât erupţia catastrofală a Muntelui Saint Helens în 1980, una din cele mai mari erupţii recente.

De-a lungul istoriei sale, Pământul a fost supus mai multor supererupţii, dovadă fiind păturile de cenuşă care au acoperit suprafeţe mari ale continentelor şi craterele uriaşe de până la 100 de kilometri rămase în urma erupţiilor din Indonezia, Noua Zeelandă, Statele Unite şi Chile.

Cea mai mare supererupţie din istorie se pare că a avut loc în Sumatra. Acum 74.000 de ani, Muntele Toba a erupt şi o acoperit cu lavă o suprafaţă mai mare de 28.000 de kilometri pătraţi. Prin comparaţie, magma care a ieşit la suprafaţă în 1883 din Muntele Krakatau s-a aşternut peste doar 12 kilometri pătraţi.

Deşi vulcanologii încă mai efectuează cercetări pentru afla ce anume provoacă o supererupţie, ei spun că datele pe care le au indică faptul că un astfel de eveniment nu va avea loc prea curând. Încercând să determine frecvenţa cu care au loc aceste supererupţii, specialiştii au concluzionat că o dată la un milion de ani au loc 1,4 supererupţii.

În ciuda acestor calcule, oamenii de ştiinţă spun că nu este neapărat necesar ca la fiecare milion de ani să apară o supererupţie. Multe milioane de ani pot trece până când un supervulcan să erupă.

Vulcanologii nu pot prezice cu acurateţe momentele în care un supervulcan va erupe, dar monitorizarea vulcanilor activi le indică faptul că omenirea nu va fi martora unei supererupţii în 2012.

Sursa: NASA

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase