Home » D:News » Ce caută balenele în deşert?

Ce caută balenele în deşert?

Ce caută balenele în deşert?
Publicat: 22.11.2011
Scheletele a 75 de balene, despre care se crede că au peste două milioane de ani, au fost descoperite în deşertul Atacama din Chile.

Oasele au fost găsite în apropierea localităţii Caldera în iunie 2010, în timpul unui proiect de extindere a autostrăzii.

Experţii au declarat că, până acum, astfel de schelete au mai fost găsite în Peru şi Egipt, dar că cele din Chile sunt mult mai importante, pentru că s-au păstrat remarcabil de bine. Până în prezent au fost descoperite peste 75 de schelete de balenă, dintre care mai bine de 20 sunt intacte În plus, specialiştii prezic că pe acest teritoriu se află sute de astfel de exemplare.

Printre scheletele de balene, care au aproape 8 metri fiecare, arheologii au găsit şi rămăşiţele unui caşalot, ale unei specii de delfin dispărute, ale unui leneş acvatic şi ale unei păsări de mare cu o anvergură a aripilor de 5 .

Deocamdată, nimeni nu poate spune exact care a fost cauza morţii acestor animale, sau dacă ele au murit simultan. E posibil ca scheletele să se fi acumulat în timp; ca scenariu alternativ, unii experţi spun că este posibil ca acest teritoriu să fi fost o lagună unde animalele au rămas blocate în număr mare în urma unui cutremur sau a unei furtuni care ar fi închis ieşirea spre ocean.

Multe dintre fosile au fost transportate în mulaje de ipsos la muzeul din Caldera, iar specialiştii spun că urmează să folosească tehnologiai sofisticare de fotografiere şi scanare cu laser, pentru a crea imagini 3D ale acestor animale.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit șarlatan”
Alexander Fleming, inventatorul penicilinei. „Penicilina a zăcut pe un raft timp de zece ani, în timp ce eu am fost numit ...
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Iată cele mai căutate trăsături la un partener, potrivit științei
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Tipul de personalitate prezice cine este sau nu fericit, dar și cine este într-o relație
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
Test de cultură generală. Cine a calculat viteza luminii?
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
A fost descoperită cea mai masivă gaură neagră stelară din galaxie
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Președintele Franței a spus că „există un plan B și C” pentru Jocurile Olimpice
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Guvernul Greciei vrea să ofere tururi private de 5.000 de euro la Acropole
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Prietenia neașteptată dintre o coțofană și un câine a stârnit o amplă dezbatere în Australia
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Maratonistul Marius Kimutai a primit interdicție de trei ani pentru dopaj
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Al patrulea eveniment global de albire a coralilor din ultimii 30 de ani
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Coliziunile dintre stele lasă în urmă supraviețuitori ciudați, au descoperit astronomii
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care au fost cei mai buni prieteni ai omului înaintea câinilor?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Care sunt trăsăturile de personalitate ce cresc riscul de depresie?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?
Postul de vorbire – ce se întâmplă dacă nu vorbim într-o zi?
Test de cultură generală. Ce legătură au ouăle cu Paștele?
Test de cultură generală. Ce legătură au ouăle cu Paștele?