Home » D:News » În următorii 90 de ani am putea pierde 900 de specii de păsări tropicale

În următorii 90 de ani am putea pierde 900 de specii de păsări tropicale

În următorii 90 de ani am putea pierde 900 de specii de păsări tropicale
Publicat: 06.03.2012
Până la 900 de specii de păsări terestre din regiunile tropicale ale planetei ar putea să dispară până în 2100, anunţă cu îngrijorare oamenii de ştiinţă.

Cercetătorii spun că acest dezastru se va produce în condiţiile în care temperatura medie la suprafaţa Pământului va creşte cu 3,5 grade Celsius, ceea ce este foarte probabil.

Majoritatea speciilor de păsări sunt sedentarea. Lumea crede că mai toate păsările sunt migratoare şi că, datorită acestui fapt, se vor adapta la schimările climatice, însă acest lucru nu este adevărat. Printre cele mai vulnerabile păsări se află cele care trăiesc în zone montane. Odată cu creşterea temperaturilor, oamenii vor fi tentaţi să populeze zonele montane, iar habitatul acestor păsări va fi distrus.

Şi păsările marine din zonele de coastă sunt vulnerabile pentru că vegetaţia de aici poate fi sensibilă la schimbările de salinitate a apei. de asemenea, în cazul în care pădurile litorale ar fi lovite de uragane sau taifunuri (evenimente din ce în ce mai des întâlnite), habitatul păsărilor ar fi distrus. Mai mult, păsările din regiuni percum bazinul Amazonului sau al fluviului Congo ar putea întâmpina probleme de relocare, în timp ce păsările tropicale din habitatele deschise (savană, deşert) s-ar confrunta cu o micşorare a suprafeţei habitatului. Deşi se presupune că păsările din zonele aride sunt obişnuite cu o climă caldă şi uscată, nici acestea nu vor putea supravieţui în lipsa apei.

„Ştim că majoritatea păsărilor tropicale nu sunt foarte competitive când e vorba despre dispersia populaţiilor, iar acest lucru ar putea reprezenta o problemă mare în viitor, dacă regiunile climatice se vor deplasa cu câteva zeci sau chiar sute de kilometri. În viitor este posibil să fim nevoiţi să luăm măsuri extreme pentru conservarea păsărilor. Unele dintre ele vor trebui translocate”, a declarat Mike Crosby de la BirdLife International, organizaţie care luptă pentru conservarea păsărilor.

Pentru a evalua modul în care se vor descura aceste păsări, oamenii de ştiinţă au urmărit cum păsările din grupul manakinilor (aproximativ 45 de specii sud-americane) ar reacţiona la creşterile de temperatură. Rezultatele au arătat că speciile de manakini limitate la zonele de savană şi pădure de joasă altitudine din Brazilia ar fi cele mai afectate, deoarece ar putea pierde până la 80% din habitatul lor. Cca. 20% dintre speciile de manakini din cerrado (savana tropicală din Brazilia) ar dispărea.

„Trebuie să ne pregătim să măsurăm temperaturile şi precipitaţiile în zonele protejate pentru a putea lua măsuri în mod adecvat. Este foarte dificil să prezicem cu exactitate care vor fi urmările”, a adăugat Crosby.

Sursa: BBC

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
Chitara cu care John Lennon a înregistrat piesa „Help!”, găsită după 50 de ani
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la doar câteva ore
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Recipientele de la una dintre cele mai populare cafenele din lume vor fi mai mici cu 20%
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Vot decisiv în Senatul SUA pentru interzicerea TikTok. Ce se întâmplă acum?
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Substanțele toxice din microplastice pot fi absorbite prin piele, arată un studiu
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Sonda Voyager 1 comunică în sfârșit cu Pământul după luni bune de mesaje fără sens
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Oamenii de știință au folosit Inteligența Artificială pentru a edita ADN-ul uman
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Meteorologii au anunțat până când mai ține vremea rece
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Serviciile secrete din Occident au dejucat cel puțin 10 atacuri teroriste în Europa în 2023
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca un atlet”
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare
Telescopul Spaţial Hubble împlineşte 34 de ani de funcţionare