Home » D:News » A fost creat cel mai precis cântar din lume, ce a măsurat pentru prima dată masa unui proton!

A fost creat cel mai precis cântar din lume, ce a măsurat pentru prima dată masa unui proton!

A fost creat cel mai precis cântar din lume, ce a măsurat pentru prima dată masa unui proton!
Publicat: 02.04.2012
O echipă de cercetători de la Institutul Catalan de Nanotehnologie din Barcelona a conceput cel mai precis cântar din istorie, capabil să distingă cea mai mică unitate de măsură a masei, yoctogramul. Un yoctogram reprezintă o miliardime de miliardime de milionime dintr-un gram.

Pentru a putea măsura cu o asemenea precizie, echipa de oameni de ştiinţă au apelat la nanotuburi, care vibrează la frecvenţe diferite în funcţie de masa particulelor sau a moleculelor situate pe ele.

Până la reuşita cercetătorilor catalani, cea mai mică masă măsurabilă era de 100 de yoctograme, adică 1/10 dintr-un zeptogram.

Folosind aceste nanotuburi în vid, pentru a elimina interferenţa altor atomi, echipa condusă de Bachtold a putut măsura în premieră mondială masa unui proton, particulă care cântăreşte 1,7 yoctograme.

„Reuşita echipei catalane este cu siguranţă una spectaculoasă. Acum, următorul pas este producerea de nanotuburi la un cost mic”, a comentat Rachel McKendry, specialist în nanoştiinţe la University College London.

Bachtold speră că reuşita echipei sale va duce la folosirea cântarului pentru măsurarea diferitelor elemente din cadrul mostrelor chimice, unde diferenţele pot fi de doar câţiva protoni. De asemenea, cântarul conceput de echipa sa va putea fi folosită în medicină, pentru a diagnostica afecţiunile prin măsurarea la nivel de protoni a markerilor ce indică prezenţa bolilor.

Sursa: New Scientist

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase