Home » D:News » Anumite legume îmbunătăţesc şansele de supravieţuire în urma cancerului la sân

Anumite legume îmbunătăţesc şansele de supravieţuire în urma cancerului la sân

Anumite legume îmbunătăţesc şansele de supravieţuire în urma cancerului la sân
Publicat: 05.04.2012
Femeile din China care au consumat varză, broccoli şi legume crucifere cu frunze verzi şi-au îmbunătăţit şansa de a supravieţui cancerului mamar, comparativ cu alte femei care nu au consumat asemenea alimente, susţine un studiu realizat în Statele Unite.

Studiul a fost realizat pe baza datelor colectate de la 4.886 de paciente chineze cu vârste între 20 şi 75 de ani şi care au supravieţuit cancerului la sân după ce au fost diagnosticate în perioada 2002-2006.

Rezultatele au arătat că femeile care au consumat mai multe legume crucifere (din familia verzei), timp de 36 de luni de la diagnostic, au înregistrat o scădere a riscului de deces, din orice cauze, cu 27-62%, comparativ cu femeile care nu au inclus aceste alimente în regimul lor.

Riscul celor dintâi de a muri de cancer de sân a scăzut cu 22%, iar în unele cazuri chiar şi cu 62%, iar şansele de reapariţie a cancerului la sân au scăzut cu 21-35 de procente.

Specialiştii de la Universitatea Vanderbilt consideră că rezultatele studiului sugerează că persoanele care supravieţuiesc cancerului la sân ar trebui să ia în considerare consumul de crucifere precum varza, conopida, broccoli şi legumele cu frunze verzi, din aceeaşi familie.

Totodată, realizatorii studiului au subliniat faptul că regimurile alimentare al femeilor din China şi ale celor din Vest variază. În China se consumă frecvent legume crucifere precum napii şi varza chinezească, pe când în Statele Unite şi ţările occidentale se mănâncă varză de Bruxelles şi broccoli. În orice caz, cantitatea de legume crucifere consumate este mult mai mare în rândul femeilor din China.

Cercetătorii urmează să investigheze în continuare rolul unor compuşi bioactivi – izotiocianaţi şi indoli – prezenţi în aceste legume.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase