Prima pagină D:News

4.700 de asteroizi ameninţă Pământul

Redactia Descopera.ro | 05.18.2012 | ● Vizualizări: 139
4.700 de asteroizi ameninţă Pământul     asteroizi, NASA, amenintare + zoom
Galerie foto (1)

Aproximativ 4.700 de asteroizi sunt suficient de aproape de Terra încât să prezinte un risc, atenţionează NASA, în urma ultimelor cercetări.

Specialiştii au explicat că această cifră se referă la asteroizii au un diametru mai mare de 100 de metri, aflaţi pe o rază de 8 milioane de kilometri în jurul Pământului (cam de 20 de ori distanţa până la Lună).

NASA comnsideră drept potenţial periculoşi asteroizii destul de mari pentru a supravieţui căldurii intense generate de intrarea în atmosferă şi a provoca un dezastru regional sau la scară mai mare. Cifrele sunt mai mici decât cele prezentate anterior, dar oficialităţile atenţionează majoritatea acestor corpuri sunt plasate pe orbite cu înclinaţie asemănătoare celei a Pământului, ceea ce le clasează drept potenţiale pericole.

Cu toate acestea, specialiştii spun că, datorită faptului că asteroizii sunt poziţionaţi la unghiuri similare, ei vor putea fi mai uşor abordaţi de navele spaţiale.

NASA a explicat că, în cazul în care un asteroid cu diametrul de 40 de metri ar lovi Pământul, impactul ar fi similar cu cel al unei bombe nucleare de 3 megatone. Dacă diametrul asteroidului ar fi de 2 km, impactul cu Pământul ar cauza probleme grave de mediu la nivel global.



Estimările au fost realizate cu ajutorul datelor prelevate de la telescopul WISE, care a fost lansat în decembrie 2009.

Sursa: CNN

Tag-uri: asteroizi | NASA | amenintare

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI