Home » D:News » Australasia suportă cei mai fierbinţi 60 de ani din ultimul mileniu

Australasia suportă cei mai fierbinţi 60 de ani din ultimul mileniu

Publicat: 20.05.2012
În această regiune - care cuprinde Australia, Noua Zeelandă, insula Noua Guinee şi insulele din apropierea acesteia - ultimele 6 decenii au fost cele mai fierbinţi în decursul ultimei mii de ani, iar această situaţie nu poate fi explicată prin cauze naturale, susţine un raport întocmit de cercetătorii din cadrul Universităţii din Melbourne.

În primul studiu de anvergură asupra climei acestei regiuni, cercetătorii au folosit date colectate cu ajutorul a 27 de indicatori climatici, incluzând inelele de creştere ale copacilor, coralii şi fragmente de gheaţă de la mare adâncime, pentru a studia variaţiile temperaturii din ultimul mileniu.

„Studiul nostru a descoperit că încălzirea din ultimii 60 de ani este un eveniment neobişnuit şi nu poate fi explicată de factori naturali, ceea ce sugerează o influenţă umană asupra climei din Australasia”, declară dr. Joelle Rigs, conducătorul studiului.

Reconstituirea evoluţiei climatice a fost făcută în 3.000 de moduri diferite, indicând, cu o acurateţe de 95%, că nicio perioadă de timp din ultimul mileniu nu a atins valori de temperatură la fel de mari precum cele înregistrate după anul 1950.

Studiul, publicat în periodicul Journal of Climate, va face parte din contribuţia Australiei la cel de-al cincilea raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Studiul Schimbărilor Climatice, raport care va fi publicat în anul 2014.

Temperaturile medii anuale din Australia au crescut cu circa 0.75 grade Celsius începând cu anul 1910. Începând cu anii 1950 , fiecare deceniu a fost mai cald decât cel precedent
Cercetătorii estimează că numărul perioadelor de secetă din sudul Australiei va creşte în viitor, în vreme ce în alte regiuni va spori numărul ploilor puternice.

Sursa: The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte

Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier

Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?

Un veteran NASA a inventat un propulsor care sfidează legile fizicii

Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA

Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații

Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York

Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia

Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică

Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA

Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului

Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna

România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine

(P) 5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață

Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ

(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel de eco-eficiență crescut